Agale merg pe marea-nvăpăiată,
pe valuri de frunze incendiare...
Crizantemele imaculate
par albe iole plutitoare,
înspre limanuri de visare
Din primăveri uitate.

Luna melancoliei noastre
să ne ascundă-n ierburi ruginii,
în miresme de struguri...
Oceanele de frunze să ne-ngroape,
Să nu mai zărim stoluri
grăbind spre miază-zi...

În capela de cleștar a brumei,
Copacii, în odăjdii aurii,
vor închina un Recviem naturii;
Printre vitralii foșnitoare,
vor asculta și fiarele pădurii
ucise la vânătoare.

Toamna, doamnă visătoare
e pentru vârste mijlocii. .
Cu îngheț de petale
și grindini de gutui,
Vestind ierni lungi și grele,
de triluri adormitoare...

Fiecare floare-o viespe are. .
Fiecare roadă-un vierme,
Reamintind, prin vreme:
Ne-aflăm în toamna vieții
sau în cea spirituală. .
Ne-alină Domnul vieții:

Ne va da tărâmul juneții,
Primăvara fără boli. .
În ploi de foc din frunze,
sub flăcări reci, difuze,
Ne e dor de Venirea pe nori...
Acolo-i nădejdea noastră:
Pe bolta veșnic albastră!