Dezbinări (Vremea din urmă)?
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Frământări
Categorie: Trezire si veghere
Ai stat alăturea cu frații, atâția ani în Adunare,
Acum te-ai dus, te-ai smuls din Trupul ce-ți era binecuvântare,
Așa de-odată...cum se face, că tot ce-a fost după Cuvânt,
A devenit o erezie? Nu mai există Duhul Sfânt?

Mai ieri credeai în vorba sfântă ce se spunea de la anvoane,
Acum preferi vorbiri deșarte și repetări după șabloane,
Unde e spiritul dreptății, slujirea fără părtinire?
Chiar crezi c-o zi poate să schimbe dezamăgirea-n fericire?

Ai dat deoparte frații care ți-au fost alături în necaz,
Ei toți ți-au dat o sărutare, tu-ai pălmuit al lor obraz,
Te-ai încrezut în lupii paznici ce-erau ascunși printre cojoace,
N-ai înțeles care-a fost scopul și ce rol fals aveau să joace,

Au împrăștiat cu rea știință toate mioarele cuminți
Și le-au condus înspre pierzare, spunând că numai ei sunt sfinți,
Dar oare pentru cine frate, muri  la Golgota, Isus?
Făcut-a El vreo diferență? Unu-i eretic, alt supus?

O, tu popor ce n-ai hotare, atâția ani stând în robie,
N-ai învățat ce-i rătăcirea și ce-nseamnă idolatrie?
Te-ntorci pe-aceleași drumuri iară? Nu ți-e deajunsă răzvrătirea?
Vei plânge-amar între hotare fără să capeți mântuirea!

Te-o părăsi și-acel ce-și spune prooroc și lider și-nțelept...
În fața Tatălui, nici unul nu poate sta curat și drept,
Căci am nega atunci Scriptura și-am face mincinos Cuvântul,
Cu câtă ușurință frate, ți-ai încălcat tu legământul!

Și dacă spui că-i erezie-nchinarea noastră, nu uita,
Atâta timp ne-ai fost alături cu duhul tău și mintea ta,
Nu rătăci, căci vântul suflă cu adieri sau vijelii,
De nu ești ancorat pe Stâncă, de cine oare-o să te ții?

08/10/13, Barcelona Lucica Boltasu





Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/114892/dezbinari-vremea-din-urma