Dincolo de noapte sunt zori de zi senină,
iar forme reci de moarte dispar 'n-a lor lumină.

Dincolo de mine, neantul se întinde
și mana mea plăpândă nimicul îl cuprinde.

Nimicul căci pământul din el a fost creat
iar trupul ce mă poartă e-un praf din el lucrat

Și-mi înțeleg natura că nu-s nemuritor,
ci zâmbet ce se stinge în suflul unui dor.

Și-n mersul către stele nu mă mai oglindesc
în picături străine ci-n lacrimi ce iubesc.

Cristina Magdalena Francu