Să-mi fie lacrima, ca boaba de rouă,
Ce-n strălucire e nevinovată.
Cântarea,
Să-mi fie o apă cristalină.
Când curge, grădina să fie înviorată.
Să-mi fie versul,
Un pas de călător pe Calea-ngustă.
Când e vestit, s-alunge orice nor,
Iar inima rănită să se ridice,
Odat' cu pasu-mi călător.
Să-mi fie glasul,
O şoaptă de iubire,
Ce se 'nfrăţeşte cu milă şi iertare;
Ce-nmănunchiate împreună,
Aduc degrabă, binecuvântare.
Să-mi fie ochiul,
Lumina cerească.
Când se coboară ca "să mijlocească "
S-aducă din Râul nevăzut pe pământ,
Lumina în lacrimă, rugă şi cânt.
Să-mi fie iertarea,
Un râu de iubire,
Din Apa Vie ce-i satură pe toţi.
Să-mi fie viaţa,
O roadă vie,
Cu gust şi dulceaţă din Savaot.
Să-mi fie "vestirea"
Pe ziduri,
În post de veghere-aşteptând...
Încinsă în pace, iubire,
S-aud paşii Mielului venind.
Să-mi fie peniţa,
Adevărul cuminte
Nu slova trufaşă ce se laudă, minte...
Să-mi fie chemarea,
Ca pâinea gustoasă,
Ce-ndreaptă şi-aduce... Acasă.