Toamna grea lăsă o dâră
Peste pajişti, în câmpie,
Şi acoperii cu ceaţă
Câmpul plin de armonie.

N-a lăsat umila, soare,
Printre multele, din ploi
Ca lumina s-o strecoare,
Dând vieţii puteri noi!

Din palierul plin cu vie,
A-nceput frunze să cadă
Colorând ocolul tot,
Iar cu vântul...şi pe stradă.

Nucii cei bătrâni, sărmanii,
Stau mirânduse şi ei!
Că în fiecare toamnă,
Se trezesc pictaţi, în tei...

Crişul plin de amorţeală
S-a schimbat în curcubeu...
Sălciile se plâng, că scapă
Printre ramuri un frig rău...

Din tot dealul cel mai falnic
A rămas doar un bătrân.
N-are plete şi amarnic
Toamna-l joacă pe ţâţâni!

Numai sumbru se vesteşte,
Peisaje-n culori reci
Ce-ncălzesc împărăteşte
Ochi, ce-aleargă pe poteci!

Mă încântă toamna astăzi
Ruginiul de pe fier,
Farmec, e natura toată...
Oare cum va fi în cer?