Dezleagă-mi Tată, neputința, vindecă-mi aripa rănită,
Să pot să zbor încă odată, spre zarea-albastră, infinită,
Vreau să mai gust din libertatea unei desprinderi de țărână,
Înalță-mă, o, scump Părinte, apucă-mă cu a Ta mână!

Doare durerea nesfârșită a lutului ce stă pe roată,
În frământarea lui visează cum toate s-or sfârși odată
Și își așteaptă în tăcere neprețuita prelucrare,
Căci un Olar destoinic face minuni din lutul oarecare.

În tremuratul cărnii, trupul, gândește plin de resemnare:
O, Doamne! Știu că mă așteaptă o lămurire în cuptoare!
Știu că în focul curățirii vei face-un vas de cinste, știu!
De-aceea tac căci transformarea face din tină, suflet viu.

Mai gem sub lovituri Părinte, căci biciul vieții nu se-oprește,
Să smulgă câte-o tânguire din ramul ce se ofilește,
Dar altoiește-mă Tu, Tată, cu un altoi din veșnicie,
Să-nmuguresc, chiar dacă-i iarnă și bobul stă în pumn de glie.

Să răspândesc în înflorire, mireasmă sfântă și curată,
Să cresc în Adevăr ca floarea ce cu iubire e udată
Și chiar de-s strâns, pământul este doar ajutor spre ce-o să vină,
Căci mă voi înălța cu-ardoare spre binecuvântata Ta Lumină.

Dezleagă-mi Tată, neputința și leagă-mi aripa ce-i frântă,
Pune balsam de vindecare, în trup, prin vorba Ta cea sfântă,
Iar dacă voia Ta-i aceasta, să mai aștept sub dăltuire,
Voi încerca să Îți fac voia, cu dragoste și prețuire!

15/10/13, Barcelona- Lucica Boltasu