Ah, plecările acestea...
Ce voință ți se cere!
Iară codrul cu povestea
Flutură a revedere.

Nu știu de mă voi întoarce
Când cu arcuri de aripe
Prin înalta-albastră pace
Lopătez din clipă-n clipe.

Iar de jos s-aude zgomot
De culoare și balercă
Frunzele strigă cu-aromă
Jilavă și de ciupercă.

E frumos ce nu aș zice -
Tot pasteluri colorate
Însă eu mă duc de-aice
Înspre țările-argintate.

Mai puțină frunză cade
Că și brațele sunt goale
Tot mai des cu brumă arde
Iarba-ncărunțită-n vale.

Toamnă, toamnă fără margini
Nu poți trece peste zare
Vei rămâne, te vei sparge
Până-n toamna viitoare.

Vei fi alta, dar posibil
Repetări să cat în tine
Speriat și inflexibil
De schimbările din mine.

C-așa-i omul - ca o cruce
Răstignită lângă groapă
Traiul doar îl duce, duce
Ca un cânt ori ca o apă.

Mai depinde și de suflet
Cum în zborul tău e sprinten
Târâind din urmă-un umblet,
Sau cu viața înainte.

Iată iarna cu lucirea
Diamantelor albastre
Când iubirea, doar iubirea
Strigă-n inimile noastre.

Un sfârșit și-alte începeri
Din zburarea mea întruna
Clopoțeii ca luceferi
Îmi vestesc voios Crăciunul.

Mă voi duce mai departe
Înspre primăveri de Paște
Doar ca prunc mai mult, eu, poate,
Lumea-aceasta voi cunoaște.