Un tei parfumat răsărit pe o culme,
Creştea zi de zi, mereu mai umbros
Umplut era tot de aroma minune,
Cu creştetu-i `nalt mereu mai frumos.


Şi-n drumul semeţ, mereu spre `nălţimi,
Visa să ajunga in cerul senin...
Între stele mulţime, printre norii pufoşi,
Să fie purtat de îngeri frumoşi.

Până-n gradina cea plină de flori,
Printre copacii in mii de culori,
Pe pajişti de aur să-şi puna piciorul,
Râzând şi plângând, privind Creatorul.

O, da , cât ar vrea, să-L vadă acum venind pe o stea,
Să-i ia toată spaima de securea cea grea,
Să-L scape de jalea ce il măcina,
Ducându-l cu Sine, departe…undeva…

Dar iată că vine un om căutând…
« Din care copac să fac mai curând
Crucea de care cu toţii văzând
Să tremure infricoşaţi şi de moarte-nfioraţi?

Ah, vreau un copac suficient de vânjos
Să poate susţine al crucii prinos
De ură, durere, de chinuri si jele,
Şi chiar de va fi un nevinovat, poporul să ştie că e terminat ! »

Umplut e de teama copacul sfios
Auzind tot vuietu` acela sub ramuri, pe jos,
Şi-ncet, fremătând, se gandi că oricum
Momentul securii… este pe drum.

Să fiu de folos pentru-un om in nevoie
E tot ce vreau şi-apoi…pot putrezi in voie.
Cu astă hotarare luată, foindu-se mai abitir ca niciodată,
Atrase atenţia acelui om, ce-ndată puse ochii pe frumosul pom.

Tăiat din rădăcină sfârşi frumosul tei,
În cruce transformat pentru oamenii răi.
O, ce sfârşit ingrat, şi cât de mult dorea sărmanul pom tăiat
Să-şi vadă Creatorul, să-şi întâlneasca Făcătorul…

Intins pe jos, în cruce, sărmanul pom stătea,
Când iată că o fiinţa pe el se prăvălea.
Era batut cu cuie şi rana îl durea,
Iar rana celui om era şi rana sa.

Piroanele uriaşe muşcau şi-n carnea lui,
Şi funiile legate, stângeau si fibra lui.
Şi omul suferea şi lemnul tânguia…
Durere, umilinţă, fior de moarte-n fiintă...

Deodată, auzi mulţimile strigând :
« El e Isus Nazariteanul Regele Iudeilor ! »
Şi alte glasuri murmurând :
« O nu, e Domnul, e Mântuitorul ! »

Printre dureri şi lovituri, se bucura acum copacul,
Că în cumplite chinuri chiar, sunt bucurii cu sacul.
Iată că nu doar şi-a `ntâlnit in moarte Creatorul,
Ci chiar cu sângele cel sfant L-a spalat Domnitorul.
Cu mulţumire, pomu` acum învălui pe Domnul,
Într-un parfum de flori de tei…doar el si Creatorul.

Noi toţi avem de dus o cruce.
Şi omul, crede că ea, e viaţa ce o duce,
Că e o boală, o patimă , o viaţă grea,
O dependenţă, violenţa, răutatea
Primita de la oamenii din preajma ta…
Sau gura lumii ce nu tace, oricât te-ar durea…
Nu-i asta crucea dragii mei !

Crucea…
Înseamnă suferinţă, să suferi tu pentru Cristos cum suferit-a El,
Acoperind păcatul nost` nevinovat ca şi un miel.
Înseamna jertfă, chiar de viaţă, de trebuie, pentru Isus
Şi să jertfeşti şi timp şi munca şi totul, totul, cum a spus.
Înseamnă să renunţi la tot ce nu e dupa voia Lui,
Şi-n tot şi-n toate s-ascultăm de glasul Tatălui.
Şi-atunci când va veni finalul, şi ne-om apropia de cer,
Purtăm cu noi şi jertfa noastra. Ce am dat noi si ce-a dat El…

AMIN