RUGĂCIUNE CAND SOARELE APUNE

Când sus pe boltă stele-apar
Îmi plec genunchii-n rugăciune
Și-ngrijorările-mi dispar,
Dispar de parcă-i vreo minune.

Domnește la altar un calm
Ce pur și simplu mă inundă
Compun din ruga mea un psalm
Să-l ducă-n Cer divina undă.

Ce stări sublime mă cuprind
În părtășie cu-al meu Tată!
Și brațele mi le extind
Spre zarea cea îndepărtată.

Îi mulțumesc în primul rând
De tot ce-n ființa mea trimite
Că El văzându-mă plângând,
Îmi spune vorbe liniștite.

”O, cât de mult Îți sunt dator”
Îi spun pe ton de adorare
”Chiar de aș fi într-un cuptor
Tu mă salvezi de la pierzare.”

Și-i spun apoi al meu necaz
Știind că nu-mi întoarce fața
Îmi șterge lacrimi din obraz,
Îmi spune-n mod duios povața.

Luminile se sting treptat
În locuința mea curată
Simt că deplin m-a cercetat
Iubirea Lui înmiresmată.

Și-apoi m-adoarme cu gest lin
Să pot visa la sfânta Țară
E har să pot să mă închin
C-așa e-n mine primăvară.

George Cornici