Daniel -Daniel în Babilon
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Daniel în Babilon


Ani de domnie au trecut
Ioiachim, Iuda conducea
Iar Nebucadneţar a vrut
Ierusalimul, să îl ia

Cetatea a fost împresurată
Casa Domnului au luat
De vase, ea a fost pradată
Şi la Şinear le-au mutat

Aspenaz, mare dregător
Cap peste fameni a primit
Porunca s-aducă de zor
Din ţara, ce-o au asuprit

Tineri vânjoşi de neam ales
Fără cusur, cu chip frumos
Şi inţelepţi de se găsesc
Ca să le fie de folos

Voiau pe toţi ca să îi pună
Limba haldeilor, să-nveţe
Şi legii lor să se supună
Să ştie to, ce-n ţară este

Mâncau la masa împărătească
Bucate alese, ei primeau
Cu gând ca totul să cunoască
Pentru împărat, îi pregăteau

În slujba lui ca să rămână
Numai pe el să îl sljească
In toate, părerea să-şi spună
Ştiinţa lor, s-o folosescă

Copii din Iuda, aici erau
Hanania şi Daniel
La curte, cu toţii stăteau
Cu Azaria şi Mişael

Ei toţi patru au hotărât
Cu ce-au mâncat, să se hrănească
Cu dreagătorul au vorbit
Să-i lase, să nu îi silească

A lor bucate să mănânce
Şi vinul lor să nu îl bea
Căci faţa lor n-o să se schimbe
Puterea lor, nu va scădea

Doar zece zile au cerut
Ce-au spus, ca să îi dovedească
Marele dregător a vrut
Să-i lase, să îi dovedească

Şi aşa a fost precum au spus
Ba chiar mai bine arătau
Înţelepciune aveau de ajuns
Uşor, toate le învăţau

Mai înţelept ca toţi era
Daniel, zis şi Belşaţar
Pe toţi în ştiinţă-i întrecea
Era plin, de al Domnului har

Şi prin vedenii mult ştia
Era-nţelept şi priceput
Şi visele le tălmăcea
În toate, era neîntrecut

Apoi, la timpul stabilit
La împărat au fost chemaţi
Iar împăratul mulţumit
Vede, că ei sunt învăţaţi

Şi ca ei, nimeni nu era
De înţelepti şi iscusiţi
Acum, o slujbă-i aştepta
La curte, ei erau primiţi

Slujeau acum la împărat
Şi-n toate erau întrebaţi
La împărat ei dădeau sfat
Erau, cei mai solicitaţi

Îi întreceau pe vrăjitori
Pe cei care-n stele ghiceau
Erau deștepți, cutezători
La toate, răspunsul aveau.

va urma

Câmpia Turzii, 20 octombrie 2013


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115632/daniel-daniel-in-babilon