Stejarul meu din Todirești

Se-aude un suspin , târziu în noapte,
Ce pare tânguială, sub stelele cerești.
Dar nu-i decât, iar vântul care bate,
Prin crengile-ți bătrâne, stejar din Todirești.

Din nou îți bate iarna, cu-apucături de gheață,
În trunchiul slăbit, dar nu tragi înapoi.
De-i iarnă, de-i vară, sau toamnă uscată,
Nu ceri apa milei, în plâns sau nevoi.

Răzbești neclintit, să stai în picioare.
Când zorii se nasc, și mor la apus.
Se strâng laolaltă, și corbii-n mânie,
Când văd căci coroana, o îndrepți tot mai sus.

Nu pari întristat, căci anii trecură,
Prin gârla pădurii, de ulmi și cu fagi.
Doinești cu suspin, iar plânsul ți-e frunza,
Căci n-ai lângă tine, puieții ce-s dragi.

Te scuturi de rouă, de ceața-ntristării,
Găsești câte-o rază, să râzi și-n furtună.
Și chiar de puhoiul, răzbește în valuri,
Tu rabzi și-anotimpuri, cu soare sau brumă.

Departe te am, departe te știu,
Aproape în minte, și-n suflet îmi ești.
Te-alint ca un prunc, ești tatăl iubit,
Stejarul meu falnic, vei fi-n Todirești !

Viorel Balcan 2013


puieți ¸= Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte