Trecând prin suferinţă
Autor: Paula D
Album: 2
Categorie: Incurajare
Trecând prin suferinţă
Isus te prelucrează,
Te umple de credinţă
Şi-ntreaga ta fiinţă
Ţi-o binecuvântează.

Trecând prin întristare,
Domnul te pregăteşte
Să fi exemplu care
S-aducă-ncurajare
Celui ce lovit este.

Trecând prin stări cumplite
De oameni ne-nţelese
Puteri Domnu-ţi trimite;
C-un scop sunt rânduite:
S-aduci roade alese.

Trecând prin clipe grele
Când plângi, oftezi, te doare,
Isus vrea ca prin ele
Veşmântul să ţi-l spele,
Să străluceşti mai tare.

Trecând prin umilinţă,
Batjocuri, nedreptate,
Tu creşti în pocăinţă
Şi mare biruinţă
Cu Domnul ai în toate.

Trecând, ţi-e greu acuma
S-accepţi, să speri, s-ai pace;
Dar El întinde mâna
Mustrând vântul, furtuna
Şi linişte se face.

Prin tot ce treci creştine
Să nu uiţi niciodată:
Şi El trece cu tine,
Dorind doar al tău bine,
Să fi în Rai odată.
Amin.
29 octombrie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115903/trecand-prin-suferinta