Recunostinta si cercetare!
Autor: Paula Szabo
Album: Gânduri pentru suflet
Categorie: Diverse
Pe buze, in inimi, in gând si in simţire,
Stă astăzi cuvântul RECUNOSTINŢĂ
Căci tot ce avem, Tu ne-ai dat din iubire,
De-aceea-Ţi aducem cu drag mulţumire,,
Din suflet, cu-ntreaga fiinţă.
Privind cu-ncântare tabloul rodirii,
Bogat în arome, miros şi culoare,
Se naşte in minte o 'ntrebare a firii
Ce adânc răscoleşte tumultul gândirii:
Al cui este meritul, oare?
Căci nu mâinile noastre, ori vlaga din noi,
Lucrat-au destoinic pămâtul şi-ogorul,
Ci picurii din binecuvântatele ploi,
Şi soarele cald ce-a trimis peste noi,
Au rolul cel mare, ce-l dă Creatorul.
Noi doar am sădit, dar El face să crească,
Şi nu-i al nostru merit, doar Domnul rod a dat
Cu îndurarea Sa dumnezeiască,
Facut-a recolta bogat să crească,
Şi-I mulţumim, ca iar ne-a binecuvântat.
Dar, cum este oare recolta crestină,
La care-a lucrat cu atâta iubire,
Avem bobul plin de prezenţa divină,
Suntem mai puternici decât orice neghină,
Ori, spicul ne este fără rodire?
O, Doamne, mai plouă cu duh si cu har,
Mai afânează lutul, de-i bătătorit,
Şi altoieşte pomii din întreg hotar
Să nu fie in van jertfirea din calvar,
Iar noi, cu drag sa facem cuvântul răspândit.
Să cultivăm neobosit vestirea lui,
Muncind mai cu râvnă, cu spor şi cu zel,
E-aşa de aproape... să spunem oricui
Că în curând pe norii cerului
Va reveni Hristos, Emanuel.
Şi El este rodul cel adevărat,
Iar credinţa-I sămânţa cea bună,
Şi-acel credincios ce din el a gustat,
Rămane-va veşnic mănos şi bogat,
Purtând la şfârşit, a vieţii cunună!
AMIN
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/115912/recunostinta-si-cercetare