Osana!
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pâinea Vieții
Categorie: Laudă și închinare
Încă odată Ţi-ai pus mâna, asupra trupului lovit,
Ai vindecat o rană-adâncă, ce mult, mult timp m-a chinuit,
Mi-ai arătat ce mare-i harul, de-a mă încrede pe deplin,
În promisiunea din Scriptură, în Logosul de viaţă plin,

Încă odată bunătatea ai revărsat asupra mea,
Mi-ai luminat cărarea vieţii şi m-ai condus pe calea Ta,
Noaptea un stâlp de foc, iar ziua, un nor pe cerul necuprins,
Ce mi-a adus o răcorire şi-n duh mi-a pus un dor aprins,

Încă odată strig: Osana! Osana Mielului-junghiat!
Prin jertfa Lui am izbăvirea şi curăţirea de păcat,
Te preamăresc o, Sfinte Tată, căci m-ai ales din veşnicii,
M-ai dus la ape de odihnă, m-ai apărat de silnicii,

Încă odată-Ţi simt lucrarea şi dăltuirea cum ciopleşte,
Dar înţeles-am că sculptarea e pentru-acel ce Te iubeşte,
Mă vrei al Tău cu gelozie, mă vrei curat şi lămurit,
De-aceea vrei desăvârşirea să pui în trupu-mi ologit,

Încă odată-n proşternare, Ţi-aduc a mea ofrandă vie,
Mă dăruiesc cu de-a întregul, mă dăruiesc Părinte Ţie,
Nimic nu sunt, dar sunt prin Tine, mai mult decât pot eu visa,
Te preamăresc căci mi-ai dat viaţă, jertfindu-Ţi însăşi viaţa Ta,

Nu doar odată cercetarea mi-a inundat trupul şi firea,
Treptat, subtil, inoculat-a în duh smerenia şi sfinţirea,
De-atunci, cu lacrima sub gene, Îţi spun: Părinte, Te iubesc!
Nimic din ce-i legat de glie, nimic din astea nu-mi doresc,

Căci una este alergarea spre Ţara Sfăntă! De-asta eu,
Vreau să îndeplinesc lucrarea şi să slăvesc pe Dumnezeu,
Aşa cum sunt, să mă primeşti, căci numai Tu mi-ai mai rămas,
Ascunde-mă la pieptul Tău, căci eu de Tine nu mă las!

31/10/13, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115936/osana