Vom fi sfintirii emisari
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Bobite de roua
Categorie: Slujire
VOM FI SFINTIRII EMISARI
*
Ramurile-și scurg frunzișul,
Copacii-s tot mai pleșuvi.
Pe ici şi colo luminișul!
Alungă norii tot mai suri.
Se dezlănțuie și vântul,
Cu a tăcerii disperare.
Colindă tot pământul,
Alergând după soare.
Bruma își așează bobii,
Cu răceala ce îngheață,
Și dezbracă iute pomii,
Sub a dimineții ceață.
Temerari așteaptă iarna,
Să-i învăluie cu omăt,
Până înverzește coroana,
În al primăverii desfăt.
Cuvântul curge-n versete,
Peste geamătul durerii,
Sufletul le bea cu sete,
Stingând focu-întristării.
Încet vin vise îndrăznețe,
Deschid aripi pentru zbor,
În a sfinţirii frumuseţe,
Spre cerul veşnic, călător.
Să-mi mărească credinţa,
O şoapta blândă coboară.
În locul meu primi sentinţa,
Isus, a stat gata să moară.
Rugăciunea profundă,
În văpăi urcă în văzduh.
Inima de dor se inundă,
Isus mi-a dat Sfântul Duh.
Să mă lumineze pe cale,
Să mă-nveţe rugăciunea,
S-aline suferinţa în vale,
Să vadă ochii minunea,
Cum se metamorfozează,
Sufletul în divină fiinţă.
Cum viaţa veşnică vibrează,
Pocăința-n deplină credinţă.
Mă-nvăluie cu iubire,
Până înverzesc definitiv,
Mă-mbracă în sfinţire,
A Eternității deziderativ.
În aşteptarea primăverii,
Noi ca şi pomii temerari,
Pe-ale Cuvântului criterii,
Vom fi sfinţirii emisari.
Amin!
deziderativ = Care conține sau care exprimă o dorință.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/115999/vom-fi-sfintirii-emisari