Mi se lipeşte-n roşu pe picioare,
în galben, arămiu şi verde-mort
o pătură de frunze umblătoare
-ce o dansează vântu' 'ntr-un tangou de zor.
Mă-mbie şi pe mine la ''valsare'',
chiar dacă sunt mai trist ca ieri,
văzând cum verdele se duce;
cu el şi razele de soare pier.
Un vânt ce bate la răscruce
mă-nfrigurează, -s cu gândul la vară şi la soare cald. . .
Îmi pitesc privirea-n frunze, vorbesc cu arborii-mprejur,. . . şi îmi răspund în joacă mare
două veveriţe ce se-aleargă pe un gard:
- Fermecător. . . !
- E toamnă!
Mă invită în curcubeu de frunze moarte,
mă ia deoparte, îmi şopteşte cam ironic:
“Bucură-te. . . căci vara e departe. . . ! ”
Dezmeticită-mi spun:
“Are dreptate! ”
Şi-ncep şi eu un vals. . . prin frunze-n roşu, galben, ruginiu. . . chiar de sunt moarte. . .