... Mă tem căci am rămas doar cu conturul
cuvintelor ce-odată mângâiau
şi doar cu sacul gol... când ''plin'' în poarta
sărmanilor pâine-mpărţeam.
... Mă tem căci mâna-mi, Doamne,
nu s-a aplecat să-Ţi spele des piciorul.
În suferinţi n-am alinat, n-am stins
prin Duhul Sfânt, cuptorul
când unul dintre-ai Tăi,
în el era cuprins.
... Mă tem căci ochii-mi, Doamne,
mi s-au ascuns după lentile...
Când ''unii''disperaţi
Te căutau pe Tine,
de Tine m-am ascuns -
ştiu bine.
Şi de m-am refugiat în cărţi
şi n-am rămas mereu la Sfânta Carte,
nu cred căci sunt ''mai înţelept''
dacă de Pâine zilnic nu-mi fac parte.
Mă tem căci inima mă doare
-nu c-ar fi plină doar de bucurie-
căci între fraţi şi-ntre surori
umblat-am plină doar de Tine...
în sfântă-părtăşie...
... Mi-e teamă să-mi fie ''desenată''
cu un contur, culoare roş',
iar când mă-ntreabă despre Tine,
''schimb vorba''... parcă nu Te mai cunosc!
Mă tem căci pasul meu
pe urme nu-Ţi mai calcă;
când la-nceput , ''perfect'' îmi încăpea
umblarea mea-n umblarea Ta...
Voiam să port numai ''acea mărime''
ce-o are talpa Ta.
... Mă tem căci îmi doresc din lume
gunoaie ce Tu, nicicând, nu le-ai râvnit...
dar care ''mă îmbogăţesc'', mă fac
''mai diferit''... de-acel ce e bogat în Tine,
în rugăciuni şi în suspine,
acel ce-Ţi cânta
tare sau-n surdină;
Te-aştept, Mire Iubit...
Mă tem căci am multe ''bagaje'';
le trag ''râvnind'' să am mai mult.
Urechea mi-e-nfundată
iar Glasu-Ţi oare-L mai aud?

***
Primeste-mă din nou şi
dă-mi iertare,
întinde-Ţi mâna salvatoare,
mă scapă de ce am străin în mine,
ridică-mă, înnoieşte-mă,
să pot atinge... DRAGOSTEA TA MARE!