Osea-Mustrările Domnului continuă
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Mustrările Domnului continuă
(Osea cap. 5,6)
Pe preoți Domnul îi vestește
Aminte bine, ca să ia
Așa ca și o cursă este
Un laț spre Tabor si Mițpa
Preoții sunt necredincioși
Exemplu rău, pentru popor
Dar pedepsiții vor fii storși
De toate păcatele lor
Caci pentru toți pedeapsă este
Și Domnul, curând le-o va da
Nici nu vor prinde ei de veste
Și răsplată, vor căpăta
Domnul de asemenea mai știe
De Efraim si Israel,
De idoli și de a lor curvie
Din ceruri, toate vede El
Iar mândria lui Israel
Domnul, prea bine o cunoaște
De Domnul, nu-i pasa defel
Și poftele țși împlinește
Și Iuda cu el va cădea
Cu boi, cu oile, vor merge
Pe Domnul Îl vor asculta
Căci numai Domnu-i înțelege
Dar ei au fost necredincioși
Copii din curvie, au făcut
Și trădători și mincinoși
Numai în idoli, au crezut
Iar trâmbițele vor suna
Și iarăși se vor auzi,
La Bet-Avem și în Rama
Pe Beniamin, îl va vesti
Iar Efraimu-i pustiit
Pedeapsa acum o primește
Cu totul el va fi zdrobit
Domnul ce spune, împlinește
Iar căpeteniile din Iuda
Cu toate vor fii pedepsite
Și li se va distruge truda
A lor cetăți, sunt pustiite
Domnul ca și boala va fi
În Efraim, tot va strica
Vor plânge și se vor boci
Spre Asiria, s-or îndrepta
Iar cei din Iuda vor vedea
Mânia peste ei cum vine
Vor alerga și-or căuta
Da-n gheară ca un leu, îi ține
Iar Domnul îi va sfâșia
Și fără milă-i, va răni
Din gheara Lui nu pot scăpa
Până, ce n-or mărturisi
Că sunt cu toții vinovați
Iertarea Domnului, vor cere
Vor recunoaște al lor păcat
Când vor fii închiși în durere
Ei recunosc că Domnu-i bun
Ca zorile, El se ivește
Cu gura lor toți asta spun
Ploaia pământul, înverzește
Dar Domnul bine îi cunoaște
Căința lor e trecătoare
Ca roua ce în zori lucește
Când iese soarele, dispare
De aceea îi va biciuii
Prin a proorocilor cuvinte
Prin judecăți vor străluci
Căci toate de la Domnu-s sfinte
Căci Domnul jertfe nu dorește
El bunătate multă vrea
El cunoștința prețuiește
Un preț prea mic este jertfa
Dar jurământul l-au călcat
Cu toți, necredincioși au fost
Și Galaadul l-au spurcat
Și a curs sânge, fără rost
Ceata cea mare de preoți
Ca și tâlharii se comportă
La Sihem stau ca niște hoți
Cu mișelie, toți se poartă
Chiar lucruri grave se petrec
Efraimul, aici curvește
În spurcăciuni după al lor chef
Iar Iuda, face ce dorește
Dar Domnul, îi va secera
El, prinșii de război aduce
Pe toți El se va răzbuna
Înspre pierzanie-i va conduce.
va urma
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/116269/osea-mustrarile-domnului-continua