Psalmul 103

Un psalm al lui David.

 "Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!

 Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!

 El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;

 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;

 El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.

Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.

El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale, copiilor lui Israel.

Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.

El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie.

Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;

cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.

Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.

Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.

Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.

Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,

pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.

Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.

Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!

Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântă, suflete, pe Domnul!”

Acesta este al patrulea mesaj din seria denumită Gândind şi simţind cu Dumnezeu, serie împărţită în şase părţi, ce tratează psalmii. Părţile au legătură între ele. Primul mesaj, ce studiază Psalmul 1 a oferit un cadru general: psalmii sunt cuvântul lui Dumnezeu, fiind poeme în acelaşi timp, aşadar putem să ne scufundăm în ei astfel încât să devină pentru noi îndrumar şi cântare. Ar trebui să ne modeleze modul în care gândim şi în care simţim… cu privire la orice.

Cel de-al doilea mesaj, inspirat din psalmul 42, îşi propunea să ne ajute să ne luptăm cu mâhnirea.

„Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.”

Cel de-al treilea mesaj, cel ce studia psalmul 51, ţintea să ne ajute să facem faţă regretelor şi tristeţii cauzate de păcatul nostru.

„Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.” (Psalmul 51:8)

De Ziua Tatălui

Iar mesajul de astăzi, inspirat de psalmul 103, îşi propune să ne ajute cum să reacţionăm la bunătatea lui Dumnezeu  şi vorbeşte despre recunoştinţa noastră. Astăzi în America, şi aproape în alte cinzeci de ţări, sărbătorim Ziua Tatălui. Deci, vreau să dedic acest mesaj în mod special taţilor şi voi începe cu versetul 13: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.”

Un tată bun ne duce cu gândul la Dumnezeu

Când acest verset afirmă: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El,” nu înseamnă că Domnul învaţă cum să se comporte ca Dumnezeu observând comportamentul taţilor de pe pământ. Nu înseamnă că Dumnezeu se întreabă dacă să fie plin de compasiune, după care observă că taţii buni sunt plini de compasiune şi astfel se hotărăşte să facă şi El la fel.

Nu, semnificaţia versetului „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El,” este următoarea: când vedeţi un tată bun vedeţi o imagine a lui Dumnezeu. Sau, ca să reformulăm, Dumnezeu a creat paternitatea pentru a fi un autoportret al Său. Dumnezeu avea un Fiu înainte de a-l crea pe Adam. Era Dumnezeu Tatăl înainte de a fi Dumnezeu Creatorul. Ştia ce portret dorea să picteze înainte de a crea portretul.  

Să le arătăm copiilor noştri cum este Dumnezeu

Ceea ce înseamnă că în această zi, când serbăm Ziua Tatălui, implicaţia clară pentru toţi taţii de aici este aceea că am fost creaţi pentru a afişa paternitatea lui Dumnezeu… mai ales (dar nu numai) faţă de copiii noştri. Iar aceasta înseamnă şi faptul că copiii din ziua de azi învaţă cum se manifestă paternitatea lui Dumnezeu observându-ne pe noi.  

Taţii sunt făcuţi din ţărână

Aşadar, lanţul influenţelor coboară dinspre Dumnezeu, Tatăl infinit de perfect către copiii Săi imperfecţi, care ne demonstrează ce înseamnă a fi un tată bun pentru ca noi să le putem arăta copiilor noştri şi celorlalţi cum se manifestă paternitatea lui Dumnezeu. Aceasta este, fraţilor, chemarea noastră. Când David spune: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El,” înseamnă: Dumnezeu a creat paternitatea după chipul Său, iar când vedem taţi buni ne ducem cu gândul la Dumnezeu.

Când David spune în versetul 14 că taţii (şi noi, ceilalţi) suntem precum ţărâna „Căci [El] ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână” îl face pe David să mediteze cât de scurtă e viaţa omului comparativ cu viaţa lui Dumnezeu ce nu a avut nici început şi nici nu va avea sfârşit, şi cum acest lucru îi va influenţa pe copiii noştri. Hai să citim versetele 15–18:

Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.

Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.

Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,

pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.

Aşadar, taţii trebui să-şi dea seama că nu vor rămâne aici veşnic. Şi nici copiii lor nu vor trăi o eternitate pe pământ. Versetul 17 se referă la „copiii copiilor.” Iar întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună un tată este: Cum pot copiii mei să beneficieze veşnic de iubirea lui Dumnezeu? Cum pot deveni beneficiarii neprihănirii lui Dumnezeu în loc să fie condamnaţi de ea?

Versetele 17–18 oferă trei răspunsuri la această întrebare. Hai să le identificăm în timp ce recitesc textul: „Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,

pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Bunătatea veşnică a Domnului şi îndurarea Lui îi vor urmări pe copiii voştri de-a lungul generaţiilor dacă sunt îndeplinite trei condiţii: 1) dacă se tem de El(v.17); 2) dacă păzesc legământul Lui (v.18); şi 3) dacă împlinesc poruncile Lui (v. 18).  

Ce înseamnă în ziua de azi să păzim Legământul Domnului

Haideţi să ne concentrăm preţ de o clipă asupra acestei a doua cerinţe „îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui.”  Ce înseamnă astăzi a păzi legământul lui Dumnezeu? Situaţia s-a schimbat de când a venit Mesia. La Cina cea de Taină Isus a ridicat cupa ce reprezenta sângele Său şi a spus: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.” (Luca 22:20)

Doreşte să spună că acum există un legământ între Dumnezeu şi poporul Său. Este la fel de puternic ca şi cel vechi. Însă în cadrul noului legământ Dumnezeu vine cu sângele lui Cristos care ne acoperă păcatele şi cu puterea Duhului Sfânt care să ne dea forţa să umblăm prin noutatea acestei vieţi. Ceea ce cere de la noi acest nou legământ este să fim uniţi cu Cristos prin noua naştere şi să îl primim pe Cristos în calitate de Mântuitor, Domn şi Comoară a vieţii noastre. Astfel, ne putem folosi de sângele şi neprihănirea lui Cristos.

Deci, când versetele 17 şi 18 afirmă că iubirea lui Dumnezeu şi îndurarea Sa îi va binecuvânta pe copiii noştri dacă păzim legământul Său, ceea ce implică astăzi este faptul că copiii noştri trebuiesc învăţaţi să-l primească pe Cristos ca pe Mântuitorul lor nepreţuit şi Domn al vieţilor lor. Celelalte două cerinţe pe care le menţionează David sunt teama de Dumnezeu (v. 17) şi împlinirea poruncilor Lui (v. 18).

Teama de Dumnezeu

Versetul 17: „Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.” Cred că a te teme de Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu este atât de puternic, atât de sfânt şi atât de minunat în faţa noastră încât nu am îndrăzni să fugim de el, ci doar să fugim spre El pentru toate cele pe care ni le-a promis că va fi pentru noi.  

Aşadar, a te teme de Dumnezeu este totuna cu a veni la Mesia, Isus. Este felul în care venim. Venim cu respect. Venim plini de umilinţă. Venim fără să avem sentimentul că Dumnezeu ne-ar datora ceva. Venim tremurând… aşa cum am văzut data trecută, venim zdrobiţi şi plini de căinţă.

Credinţă adevărată în Răscumpărător 

Şi cea de-a treia condiţie pe care o menţionează David pentru ca copiii noştri să experimenteze îndurarea lui Dumnezeu ca una ce mântuieşte şi nu condamnă, se găseşte în versetul 18: „îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.” Aceasta înseamnă că trebuie avută o credinţă autentică în Răscumpărător. Încrederea de neclintit în Cristos, supunerea necondiţionată faţă de regulile Sale, preţuirea Sa la adevărata valoare ne schimbă vieţile. Aşadar, cerinţa de a asculta din versetul 18 este pur şi simplu cerinţa ca teama pe care o avem de Dumnezeu şi încrederea noastră în Cristos să fie reală, efectivă şi să dea roade. Cristos, sângele Său şi neprihănirea Sa, e cel ce ne iartă şi ne îndreptăţeşte. Însă ascultarea şi neprihănirea noastră, aşa imperfectă cum e, ne arată că Dumnezeu ne-a salvat şi că credinţa noastră este autentică. Păzim cu adevărat legământul. Ne ţinem strâns de înlocuitorul nostru scump, Isus Cristos.

Aşadar, taţilor, să ştiţi că suntem făcuţi din ţărână. Suntem precum iarba. Înflorim precum floarea de pe câmp. Vântul trece peste ea şi ea se ofileşte, iar locul pe care a fost nu se mai cunoaşte (versetele 15–16). După noi vin copiii noştri şi copiii copiilor lor. Iar întrebarea pe care ne-o punem este: se vor teme de Dumnezeu, vor păzi legământul Său şi vor împlini poruncile Sale? Dacă da, iubirea constantă a lui Dumnezeu şi îndurarea lui Dumnezeu îi vor binecuvânta pe vecie.

Ne îndrumăm copiii binecuvântându-l pe Dumnezeu

În cazul acesta, care ar fi singurul lucru pe care pune accentul acest psalm mai mult decât pe orice altceva pe care noi, taţii, ar trebui să-l facem pentru a ne conduce copiii la această condiţie de binecuvântare? Ce ar trebui să facem? Aceasta ni se adresează tuturor. Însă, deoarece psalmul îi menţionează pe taţi şi din moment ce azi e Ziua Tatălui, îi voi întreba pe taţi: care este sigurul lucru important la care acest psalm ne invită pe noi, taţii, să-l facem pentru copiii noştri? Pentru soţiile noastre? Pentru bisericile noastre? Pentru oraşul nostru? Pentru propriile noastre suflete?

Răspunsul este: binecuvântaţi-l pe Domnul.

Psalmul începe şi se termină cu cuvintele psalmistului ce predică sufletului său să-l binecuvânteze pe Domnul… predicând îngerilor şi oştirilor cereşti şi lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu. Psalmul se concentrează extraordinar de tare pe binecuvântarea Domnului.

Versetele 1–2: „Binecuvântă, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!  Binecuvântă, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!”

După care începe să enumere binefacerile. La urmă, versetele 20–22, „Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!

Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântă, suflete, pe Domnul!”

Lăudând pe Domnul

Ce înseamnă să-l binecuvântăm pe Domnul? Înseamnă să vorbim frumos despre măreţia şi bunătatea Sa. Binecuvântarea e aproape sinonimă cu lauda. Psalmul 31:1 se exprimă astfel: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”

Observaţi cuvântul „gură.” „Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” A binecuvânta pe Domnul înseamnă a vorbi sau a cânta despre bunătatea şi măreţia Domnului.

Ceea ce face David în primul şi ultimul verset al acestui psalm, când spune „Binecuvântă, suflete, pe Domnul” înseamnă că a vorbi despre bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu trebuie să vină din suflet. A-l binecuvânta pe Dumnezeu cu gura fără a-l binecuvânta cu sufletul ar fi ipocrizie. Isus a spus: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Matei 15:8)

David cunoaşte acel pericol şi îşi predică sieşi ca nu cumva să se întâmple acest lucru.

Hai, suflete, priveşte măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Hai şi tu, gură, hai să-l binecuvântăm pe Domnul cu întreaga noastră fiinţă.

Taţii îl binecuvântează pe Domnul

Aici este ideea principală pentru taţi. Îndrăznesc să spun că probabil nu puteţi face nimic mai eficient pentru a-i ajuta pe copiii voştri să se teamă de Domnul, să păzească legământul cu Dumnezeu şi să asculte de Dumnezeu decât să-l binecuvântaţi încontinuu pe Domnul în faţa lor.

O, cât de rar este acest dar important pentru copiii noştri: taţi care îl binecuvântează în mod deschis şi din tot sufletul pe Domnul. Vă implor, taţilor, nu vă faceţi că nu auziţi acum. Nu fiţi fatalişti acum spunând: „Eu nu mi-s aşa”. O, fie ca Domnul să vină şi să verse o nouă putere, o nouă umplere, o nouă libertate peste voi şi peste soţiile voastre şi peste noi toţi cei prezenţi în această biserică. O, fie ca aceasta să trezească în noi dorinţa de a-l binecuvânta pe Domnul.

Motive pentru a-l binecuvânta pe Domnul

Ar putea dura săptămâni în şir până ce trecem în revistă toate motivele pe care le invocă David sufletului său ca să-l binecuvânteze pe Domnul. S-ar putea să fie psalmul cel mai plin de Evanghelie din toată cartea Psalmilor. Însă voi menţiona doar trei categorii de motive şi vă voi lăsa pe voi să vă ocupaţi de detalii.

1. Dumnezeu este Suveran

În primul rând, lăsaţi-i pe copiii voştri să vă audă cum îl binecuvântaţi pe Domnul pentru suveranitatea Sa. Versetul 19: „Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.” Lăsaţi-i pe copiii voştri să vă audă spunând: „Te binecuvântez, Doamne, pentru că împărăţia Ta domneşte peste tot.” Peste toate popoarele. Peste toate guvernele. Peste toate forţele naturii. Peste toate animalele. Peste toate moleculele. Peste toate galaxiile.

David ştie că Dumnezeu îşi exercită domnia suverană peste îngeri şi făpturile cereşti, şi astfel le invită să i se alăture în binecuvântare. Haideţi, îngeri, binecuvântaţi pe Domnul în timp ce-i vestiţi Cuvântul. Veniţi, oştiri ale cerului, binecuvântaţi pe Domnul în timp ce-i împliniţi voia. Haideţi, lucrări ale mâinilor Sale de pretutindeni din împărăţia Sa, binecuvântaţi pe Domnul (versetele 20–22).

Lăsaţi-vă copiii să vă audă binecuvântându-l pe Domnul pentru puterea şi autoritatea Sa suverană, măreaţă şi plină de bunătate peste toate lucrurile.

2. Dumnezeu este drept

În al doilea rând, lăsaţi-i pe copiii voştri să vă audă cum îl binecuvântaţi pe Domnul pentru dreptatea şi neprihănirea Sa. Versetul 6: „Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.” Rostiţi la rugăciunea de cină şi în timpul rugăciunilor de dimineaţă sau de seară: te binecuvântăm, Doamne, pentru dreptatea şi neprihănirea Ta. Te binecuvântăm că deşi adesea răul pare a fi foarte puternic, Tu eşti totuşi Domn. Te binecuvântăm pentru că se va face dreptate în această eră sau în cea viitoare. Binecuvântaţi pe Domnul.  

3. Dumnezeu este milostiv

În cele din urmă, lăsaţi-i pe copiii voştri să vă audă cum îl binecuvântaţi pe Domnul pentru milostivirea şi iertarea Sa. Dacă acest psalm ridică ceva în slăvi foarte limpede, aceasta este imensa milă a lui Dumnezeu care nu ţine mânie pe noi din cauza păcatelor noastre. Aceasta este Evanghelia. Ştim că îi datorăm totul lui Cristos. Rar au fost scrise cuvinte mai dulci decât acestea.

Versetul 3: „El îţi iartă toate fărădelegile tale.” Versetele 10-12: Binecuvântaţi pe Domnul pentru că „nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;

cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.”

O, taţilor, lăsaţi-i pe copiii voştri să vă audă cum îl binecuvântaţi pe Domnul pentru Evanghelie. Lăsaţi-i să vă audă cum vi se bucură sufletul în Domnul. Lăsaţi-i să audă inima voastră plină de umilinţă cum tresaltă de recunoştinţă. Lăsaţi-i să audă cum vă exprimaţi afecţiunea pentru Mântuitorul. Lăsaţi-i să audă cum spuneţi: „O, cum Îţi binecuvântez Numele pentru că păcatele mele sunt iertate.” Apoi, iubiţi-vă soţiile şi copiii aşa cum v-a iubit Isus. Amin.