Fraților nostri ce sunt departe

Ieri, departe de la Țară,
Îmreună cu soția,
Am tras prin alimentară
Că, mă rog, bucătăria.

Și cu coșul după soață
Pipăindu-mi buzunarul
Cu privirea-n varza creață
Când în raftul cu mărarul.

De-aici carne, pătlăgele
Și cartofi o pungă plină
Până-ajunsem la tejghele
În gutuie și lumină.

Soața spuse doar:„Gutuie!”
Nu la kilogram, firește,
Cu durere amăruie
Le-am privit eu românește.

De prin Turcia aduse
(Dughenița e turcească)
În hârtii frumoase puse
Ochii să ne fericească.

Soața-mi spuse: „Vrei vreo unul?”
„Nu! - am spus eu cu surâsul -
Nu-s de dinții mei acuma
Vârtoșia lor aprinsă...”

Ci simții gustul pe limbă
Și în amintiri albastre...
(Căci copiii nasul strâmbă
Pentru fructe de-ale noastre!)

„Ia vreo două! - spusei tare
Nu că să ne-astupe hrana:
Voi simți gutuiul care
Ni-l descrise sora Ana...”

...Ci cu treburi pe acasă
Am uitat cumpărătura
Doar a doua zi, la masă
Prinsei pofta iar cu gura.

Însă soața, cu sfială
Îmi răspunse-nviorată:
„Ieri fetițele năvală
Le-au dat într-o clipă gata!!!”

N-am putut de nu a râde:
„Poate-s de la noi venite
Românesc - român deschide
Fără cântec și cuvinte.

Și-au venit ca să ne vadă
Două văzuri luminate
Rugăciune din livadă
De la frații noștri-n sate.”