Ioel - Năvala lăcustelor
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Năvala lăcustelor
(Ioel cap. 1)


Și un alt om al Domnului
A fost un alt prooroc, Ioel;
Urma calea adevărului
Era, fiul lui Petuel.

Navala de lăcuste a fost
Cum nimenea, n-a mai văzut
Și fără număr, fără rost,
Mare prăpăd, ele au făcut.

Din gura lor nu a scăpat
Nimic întreg, nu s-a găsit
În calea lor, tot au mâncat
Țara, pustiu a devenit.

Cei care mustul îl iubesc
Pot plânge toți, nestingheriți
Acuma ei nu-l mai găsesc
Nu vor mai umbla, amețiți.

Așa ca un popor ce-i tare
Și foarte mare, numeros,
Au năvălit cu forță mare
Ce-au prins în cale, au pus jos.

Aveau măsele de leoaică
Totul în cale au pustiit
Cei care vor, să se întoarcă
Să vadă tot ce-i pustiit!

Smochinul este jupuit
Mlădițe-n vie, nu mai sunt.
Tot, au distrus, tot a pierit,
Acum e gol, acest pământ!

Câmpia este dezgolită;
Pământul, este întristat;
Recolta este nimicită
Iar untdelemnul, a secat.

Poporul tot, poate să plângă
Căci ce-au au avut, s-a terminat...
N-o să mai aibă ce să strângă,
Și foametea, a triumfat.

Chiar și preoții mai pot plânge
Cei ce altarele slujesc.
La Templu nu mai au ce strânge,
Ei, întristați, acum bocesc.

Acum, cu toate au încetat:
Jertfe și daruri nu mai sunt.
Cu toți cândva s-au săturat
În Casa Tatălui cel Sfânt.

Proorocul tuturor le spune-
Un post, la toți să le vestească.
Cu toți la Templu să se adune,
Și Domnului, să se smerească.

Și către Domnul toți să strige
Și Lui, să-i ceară îndurare
Că poate așa, mânia-I stinge
Și le va da iarăși, iertare.

Pământul este pustiit
Iar semințele, s-au uscat.
Hambarele încet, s-au golit
Semănătura, s-a stricat.

De foame, turmele gem tare.
Pâraiele toate au secat.
Nu se găsește de mâncare,
Și sete multă au răbdat.

La Domnul cu toți să se închine
Să ceară a Lui îndurare
Cu gemete și cu suspine,
Doar El, aduce alinare.

Și fiarele spre Cer privesc,
Spre Domnul, cel îndurător
Căci apărarea Lui primesc
Și ele, îi cer ajutor.

va urma
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/116745/ioel-navala-lacustelor