Din mare vin chemări senine
Șoptite-n valuri de cristal
Și brigantine, brigantine
Se depărtează de la mal.

Se arcuiesc vele întinse
Spre văznesenii* azurii
Și toate vânturile-s prinse
Din orizonturi aurii.

Ca niște colți sclipesc în cale
Spuma pe valul lucitor,
Iar pescărușii țipă-n jale
Și se-nvârtesc în jurul lor.

Dar depărtarea li se sparge
Și cheamă fără de hotar
În nou înaltele catarge
Cu bătături de marinar.

Luceafărul care răsare
După apus și înspre zori
Nu le dă voie-n întâmplare
Să-și piardă ochii călători.

Ci le arată, le arată
Prora să-ndrepte-n nepătruns
Să poată trece lumea toată
Cătând în ceruri doar răspuns.

Le-mpinge-n umerii săi vântul
Bezmeticind prin ocean,
Aude-n duhul său Cuvântul
Și-L știe orice capitan.

Se-ndoaie unde în suspine
Zdrobindu-se de malu-n stânci,
Iar brigantine, brigantine
Zboară pe cerurile-adânci.

*VĂZNESÉNIE s. v. înălțare, ridicare.
Sursa: Sinonime (2002) |