...Și visam să iau penelul
Cu culori fără de seamăn
Să prind pânza cu pastelul
Ce-l văzui în jur prin geană.

Ce voi strânge în vedere
Să încarc spații din rame...
Dar simții că n-am putere
Să-mi rup ochii de la drame.

Vrui cu dalta și ciocanul
Să fac gânduri să se vadă
Să-mi uimească istucanul*
Toată lumea de pe stradă.

Să smulg chipuri prin cioplire
Dintr-o piatră încordată...
Ci simții că n-am iubire
Să învii tăria toată.

Am lăsat aceste vise
Ca pe o copilărie
Secțiunea „interzise”
Le-a-ngropat cu-a ei pustie.

Mai cu gânduri pentru vatră
Și cu griji pentru ființă
Devenii singur o piatră
În licheni de-obișnuință.

Un ecou mi-ajunse însă
Până-n Viața însorită,
Cuvântarea lui cea plânsă
De Isus fu auzită.

De-mi luă piatra în mână
Și-ncepu să mi-o cioplească -
Cu Lumină, cu Lumină
Bate-n soarta-mi omenească.

Și mă doare, și mă frânge,
Și mă geme orice fibră,
Orice gând ascuns din sânge
Cu pelinul și cu cimbrul.

Și m-aruncă în culoarea
Celor patru anotimpuri
Că îmi țipă toată starea-n
Frica ce-o să se întâmple.

Când mă lasă-un pic în tihnă
Să trag aerul în viață
Mă târăsc ca spre odihnă
Pe o foaie albă-n față.

Să-mi plâng doru-n ochi de frunze
Slove întinzând pe filă
Că nu pot de-acum cu buze
De-a mai cere-un pic de milă.

Zgâriind oftări de pierderi
Scriu cu buchii de tristețe
Tot ce este-n mine verde,
Tot ce-am prins din frumusețe.

De rămân pete pe coală
Adieri din vechea soartă
Când oftez că-s prins în școală
De învățătoarea daltă.

Apoi dându-mă-ntr-o parte
Îmi privesc uimit târâtul
Că-mi ies lacrimile toate
Ca să-mi ia în râs urâtul.


*istucán, istucáni, s.m. (înv.) chip cioplit,
statuie, idol.
Sursa: DAR (2002)