Râsul nopții
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Incurajare
Linxul încordat pe brațe
Ce se-ntind peste cărare
Visele vrea să-mi înhațe
Și privirea pentru Soare.

Înghețați, spălați în Lună
Ochii galbeni mă fac țintă,
Iar în juru-mi tihna sună
Și înmiresmează-a mintă.

Pe alăturea de mine
Stau cuprinse-n neputere
Înnoptatele suspine
Cerând lapte, cerând miere.

Mi-a sărit o frică-n spate
Simt pericolul, dar nu-l văd
Și mă rog de libertate
Din orbirea mea absurdă.

Simt suflări de fiară-n ceafă
Ghearele le-aștept în groază
Cugetarea-mi filosoafă
A pierdut rune* de rază.

De mă strâng în mine încă
Cu tot sufletul, cu lutul,
Iar neștirea îmi mănâncă
Și sfârșitul, și-nceputul.

Mă-ntâlni însă-o poiană -
Crengile s-au dat în lături,
Văd în depărtări de toamnă
Ale stelelor omături.

Din văioagă-aud cum murgii
Scurt nechează prinși în piedici,
Calea Robilor, văd, curge
Înspre munți enciclopedici.

Iar din pași târzii de oră
Undeva se dă de veste
Ori că iele trag la horă,
Ori că zmei stau pe poveste.

Trag văzduhul prins de vraja
Nopții stelelor vibrânde
Mulțumind în gând de Straja
Ce îmi este pretutindeni.

Am privit în urma sorții
Ce-n pădure se scufundă
Și am râs - căci râsul* nopții
Nu era decât o umbră.

*râs -(aici) linx
* rúnă f., pl. e (got. runa, lucru ascuns, germ. runen, pl.).
Pl. Vechile litere ale Germanilor și Scandinavilor.
Sursa: Scriban (1939) |
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/116954/rasul-noptii