Drama Calvarului
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Dragostea Creatoare
Categorie: Zidire spirituala
Drama Calvarului

Şi dacă Doamne Bun, în dragostea-Ţi sfântă şi mare
N-ai fi gândit din veşnicii la planul sfânt de mântuire,
Atunci, era-n primejdie de colaps, marea Ta lucrare
Creată-n Univers, printr-un posibil duh de răzvrătire,
Cum s-a şi-ntâmplat prin Lucifer, cu dorul de mărire!

Căci toate acele lumi create, în starea de neprihănire,
Necunoscând păcatul greu şi urmările crude, nefaste,
Nu ar fi fost deloc în stare, ca să priceapă a Ta iubire,
Şi nici n-ar fi putut, a înţelege adevărul şi-al cunoaşte
Atâta vreme cât păcatul, nu te afectează şi te paşte!

Şi dacă Doamne Sfânt, în dragostea-Ţi nemărginită,
Nu ai fi dat pe singurul Tău Fiu, prinos supus jertfirii,
Atunci, era-n pericol cosmic, iubirea Ta cea infinită
Pentru-acele lumi din Galaxii, supuse legilor orânduirii
În ascultarea lor eternă, stând pe culmile desăvârşirii!

Căci numai Golgota, prin Jertfa-I sfântă, consumată,
Cu-al ei, cel mai cumplit, şi cel mai îngrozitor coşmar,
A strălucit ca şi o torţă aprinsă-n noaptea-ntunecată
Şi-a răspândit în Univers, ferocea dramă... din Calvar,
Să poată a fi-nţeles, ce e păcat, şi ce înseamnă har!

Şi dacă Doamne Bun, în dragostea-Ţi sfântă şi mare
N-ai fi răbdat şi suferit, prin Jertfa singurului Tău Fiu,
Atunci, în fenomenul Luciferic, produs prin răsculare,
În Univers, s-ar fi instaurat, domnia haosului pustiu,
O dereglare-n Galaxii, prin perturbarea a tot ce-i viu!

Astfel toate lumile, vor glăsui-n cântări recunoştinţă,
Căci ele-au fost create spre gloria şi slava-Ţi în mărire,
Şi că-n dragostea Ta mare ai vegheat să stea-n fiinţă
Prin taina ascunsă-n veacuri, a Jertfei date din iubire,
La Golgota cea-nsângerată, prin nemiloasa răstignire!

Şi dacă Doamne Sfânt, în dragostea-Ţi, nemărginită,
N-ai fi pregătit şi salvarea, ca să păstrezi creaţiunea,
Atunci-n vastul Univers, s-ar fi instalat nestingherită
Domnia crudei morţi; dar a învins, în slavă, Raţiunea,
Şi-a triumfat în Jertfa crucii dragostea şi plecăciunea!

Şi astfel, s-a cimentat, prin planul sfânt de izbăvire,
Şi prin realizarea lui, atunci când Hristos a fost înălţat,
Cea mai frumoasă şi mai scumpă, preţioasă mântuire,
A harului şi a iubirii, din tragedia monstruosului păcat,
În care lumile din Univers, la marele mister au asistat.


Flavius Laurian Duverna
23 noiembrie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/117011/drama-calvarului