Iubirea-I... aşa de mare
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Dragostea Creatoare
Categorie: Zidire spirituala
Iubirea-I... aşa de mare
Iubirea-I... aşa de mare
Ce-a avut-o Dumnezeu
Şi-a-ncheiat-o în jubileu
Prin Isus preţ de salvare,
Ea-i motiv de consacrare
Pentru sufletu-mi mereu,
Şi-mi trezeşte-n orice zi
Urechea, ca eu s-ascult
Peste-al veacului tumult,
Legea Sfântă de-a păzi,
Cuvântul, spre a-L trăi
Din iubire, tot mai mult.
Ochii, Ea, îmi luminează
Să-nţeleg că ne-ncetat,
Prin jertfirea ce S-a dat
Zilnic, se întruchipează
Şi sufletu-mi-naintează
În ce-i sfânt şi ce-i curat.
Ea e vectorul ce-aduce
Sufletul mereu mai sus
Către Domnul meu Isus,
În efortul sfânt şi dulce
Pân'-la Golgota la cruce
Unde viaţa, Şi-a depus.
Să-mi aducă mântuirea
A suferit pân'-la moarte;
M-a luat din căi deşarte
Să primesc neprihănirea
Ca să-mi aflu izbăvirea,
Din cruda, pustie noapte.
Nici odată, şi nici când,
Nici în scumpa veşnicie
Cu-a ei sfântă bucurie,
N-oi avea vorbe putând
Nici prin elogii cântând,
Iubirea, de-a o descrie.
Numai Jertfa, şi Calvarul
Ele, lumilor le-or povesti
Poveşti ce nu s-or sfârşi,
Cât de crud a fost amarul,
Cât de mare a fost harul
Pentru om de-a-l mântui.
Strigătul ce-o să răsune
Ce prin Jertfa-I 'l-nţeleg
Şi prin harul sfânt l-aleg,
C-a trecut peste genune,
Vestea, lumilor va spune
Din tot Universu’ întreg.
Flavius Laurian Duverna
24 noiemrie 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/117048/iubirea-i-asa-de-mare