Poeților creștini
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Trezire si veghere
Precum Isus dă Viaţa prin Cuvânt
Aşa şi noi cuvântului dăm viaţă...
Dar unu-i ipocrit, iar altul sfânt
Şi unul e cinstit, altu-i paiaţă.

Fățarnicii îmbracă măști de prunc
Cu ochii de guzgan sclipind din carne
Și ode proaste lui Isus i-aduc
Prin stropii de salivă să le toarne.

Să spună numai cum e necesar
Tradiţional zâmbind cu bunătate
Să le observe duhul gospodar
Acei cui ei se gudură ca „frate”.

Cătând să-şi vâre cuvinţelul sus,
Că, poate,-apoi, le-or potrivi cunună,
Cu cruci de cimitir ca semnul „plus”
Şi Adevărul prefăcut minciună.

Prin șiretenii vor să-și dea un preţ
Să cumpere apoi o omenire,
Dar măscăriciul cât n-ar fi isteţ,
E doar ecoul jalnic de iubire.

Ecouri îi admiră și-i citesc
Răsunători la golul de cuvinte
Căci simţăminte-n duh negustoresc
Îs scrise şi-s citite de o minte.

Canonic cuvântând înzorzonat,
Uimind o gloată ce pustiu apucă
Orice ar socoti de înhățat
Deșertul în religie să-și ducă.

Agită mărunțiș de buzunar
Acut ca nealeşii să-nţeleagă
C-aici se toarnă şi-i turnat cu Har,
Iar ei să-şi plângă starea lor beteagă.

Se aranjează fraze foarte drept
Cu iz de mucegai și-nvăţătură
Cu aer cuvios de om deştept
Ce-şi poticneşte dragostea-n Scriptură.

Se-ntinde versul pe surâs mieros
Superiori slugărnicind cu stimă,
Cum din Credinţă şi-au făcut folos
Aşa şi-aici mai bâţâiesc o rimă.

Țipându-se ca personaj suspus
Inculții îndemnând să lingă blidul,
Dar cum din Carte idol şi-au propus,
Cuvântul lor înţepeneşte idol.

Urând tot ce e liber și senin,
Oricare-nțelepciune mai profundă
Ei vor lătra mărunt și cu venin
Spre zorii ce nu vor să le răspundă.

Cu pofte mărunțele de a fi,
Oameni văzând cu ochii precupeței
Cu ieftinul lor glas vor măscări
Tot ce a-ncununat zidirea Vieții.

Și Viața i-a uita ca pe gunoi
Ce-a putrezi grămadă prin unghere
Uscați în minte cum și-n suflet goi
Acoperiți de vreme și tăcere.

Vor rămânea foițe sub frunziş
Apatic scuturate-n toamna rece,
Cum umbrele se pierd în ascunziş,
Aşa şi glasul lor uitat va trece...

Dar dacă din cuvinte-altar zideşti
Ca sufletul să-ţi pui să-l vadă-o lume
Dând focul profunzimii sufleteşti
În ea-aruncându-ţi inimă şi nume.

Credinţa şi Iubirea gem pe foc
Arzând fiindcă jertfa se cuvine,
Nemaigăsind să ai şi tu un loc
Să te-ncălzeşti la ţipătul luminii.

Aceasta este soarta de poet
Pe care-aşa puţini oameni o cată:
Ca încă-odată azi să arzi complet
Şi mâine să te-aprinzi încă odată.

Dar, cel puţin, te-a mângâia un gând,
Ţi-a-mprospeţi puterile o pace:
„Cum îndurai, Isuse, Tu, creând,
Aşa şi eu am încercat a face!”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/117052/poetilor-crestini