Îți mulțumesc că sunt femeie!
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Rezonanțe creștine
Categorie: Slujire
Îți mulțumesc, Doamne, că sunt femeie,
Deși-n copilărie mai cârteam,
Să fiu băiat, cu-ardoare îmi doream,
Te laud, sunt oița Ta, și-a Ta idee.

Te proslăvesc c-ai venit prin Maria:
Ea se trăgea din Sara și Avram,
Avea pe Rut și pe Rahav în neam,
Străbune neevreice ai Tu, Mesia!

În genealogia Ta-i Tamar,
Care s-a deghizat în prostituată,
Batșeba, cea de David abuzată,
Soția lui Urie, brav oștean.

În spița Ta de neam sunt robi și prinți,
Iudeii exilați în Babilon-,
După bani nu există etalon,
În cer sunt doar duhuri de mântuiți.

Prunc, laptele mamei Ți-a dat creștere;
Mort, sfintele Ți-au plâns la căpătâi,
Și Înviat, Mariei i-ai vorbit întâi:
Femei Te-au slujit de la iesle, la-nviere. .

Voi pune pe Altar recunoștință
Onestă, nu ca vechii farisei
Ce-ți mulțumeau mereu că sunt evrei,
Că sunt bărbați și liberi în ființă.

Eu îți voi mulțumi că-s dintre neamuri,
Că sunt femeie și sunt roaba Ta
Creată-anume pentru-a-Ți semăna,
Și-s altoită-n măslin printre ramuri!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/117053/iti-multumesc-ca-sunt-femeie