Mă copleşeşti, Părinte, cu iubire –
Ce bucurie să mă ştiu iubit! –
Când Tu mă strângi la piept cu preţuire
mă simt copilul cel mai fericit.

Şi plâng… dar plâng de bucurie
că n-am putut gândi până acum
că poţi iubi o inimă pustie
şi a o-ntoarce din al lumii drum.

Şi sunt aici… în locul pus de Tine:
un ucenic al Tău pe-acest pământ
şi vreau ca lumea să vadă în mine
aceeaşi dragoste şi sacrificiu sfânt.

Ajută-mă să dăruiesc iubire
şi leac alinător pe răni să pun.
Menirea să mi-o duc la-ndeplinire
şi-n tot ce fac Ţie să mă supun.

Trăind aşa, fiind asemeni Ţie,
un ucenic al Marelui Rabin,
voi îndrepta înspre Împărăţie
o inimă sau un suflet hain.

Cristina Magdalena Frâncu