Zâmbet...
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Fărâme de lumină
Categorie: Incurajare
Pune-mi pe buze un zâmbet-iertare.
O stea fie-mi faţa; să strălucească
ca o fărâmă din soare.
Când norii grei vor să se cearnă
în inimă s-o amărască,
pune-mi căldură în suflet de-i rece
şi-o rugă-n lumini cu Tine-a petrece.
Ţine-mă-n mâna-Ţi cea sfântă, Divine,
chiar de-s strivit, pentru Duhul cel Sfânt ce mă ţine.
Înfloreşte-mi iubirea...ca-n primăvară,
chiar de sunt albe troiene afară.
Cheamă prin Duhul ''să-mi zboare albine..''
Chiar de-s strivit, eu rămân lângă Tine.
Nu omul, nu faţa-i, nu lauda lui,
‘mi-aduce pacea, dulceaţa,
ci numai iubirea-Ţi ce sfânt lângă Tine
mă ţine în geruri, Divine!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/117282/zambet