Istorisire
Autor: Corneliu Livanu
Album: Album necunoscut
Categorie: Colinde
1. Afară-i frig și bate vântul
În noaptea asta de Crăciun.
S-a-nfiorat atunci pământul
Că s-a născut Isus, Preasfântul,
Demult în staulul străbun.

R: /: O, ascultați plăcuta veste
Voi cei străini de Dumnezeu.
Isus, cel Sfânt, nu-i o poveste,
Ci-i Fiul slăvilor! :/

2. Copiii stau cu drag și-ascultă
Istoria din Betleem.
Toți îngerii din cer exultă
Și peste toți e pace multă
De-al bucuriilor poem.

3. Irozii prind să se-ntristeze
Și-acum de vestea lui Isus.
Și iar încep să se-ntristeze,
Ei vor credința să-nceteze
De-a mai privi spre ceruri, sus.

4. Și, totuși, vestea preasfințită
Se-nalță peste orice hău,
Trezind în inimi dor fierbinte
După același bun Părinte
Ce L-a trimis pe Fiul Său.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/117439/istorisire