Adevărul și minciuna, prezente în viața fiecăruia dintre noi, creează iluzia unui amalgam de neînțeles, omogen, disconfortant, deși, în realitate, cele două nu pot face niciun corp comun vreodată.

… cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

Cu toate că deseori nu le putem disocia mental, odată ce prin revelație – sub orice formă ar fi ea – și credință stabilim care este Adevărul, acesta își va decoperi granițele de separare față de eroare.

Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

Atunci când credem adevărul despre Dumnezeu, despre noi înșine, viață, oameni, destin, acest lucru face ca înăuntru să se petreacă ceva miraculos, în sensul uzual al cuvântului. Și spun asta, pentru că, în sine, miraculosul nu este decât o altă percepţie eronată a realităţii. Ceea ce deseori considerăm miracol este de fapt acea lucrare normală a puterilor creației care are loc atunci când barierele mentale cad, iar conştiinţa este elevată, lărgită prin credință, deschidere, acceptare. Fenomene normale care se petrec datorită faptului că orizontul conștiinței noastre s-a lărgit.

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

Credinţa este o expansiune a conştientului, a acceptării mai mult decât a posibilului şi probabilului – a de neconceputului mental, o tranziţie în „palpabilul supranatural”.

Întrebarea care se pune este: credem noi cu adevărat că ceea ce am cerut a şi fost dăruit de către Tatăl? Ei bine, minunea se petrece atunci când eşti în starea de credinţă fără niciun dubiu că acum şi aici lucrul cerut e pe cale să se concretizeze, comanda ferma pentru ca acest fapt să aibă loc fiind deja dată în ceruri de către Atotputernicul Dumnezeu.

Atunci când cineva era vindecat în urma afirmațiilor hristice: “Du-te, și facă-ți-se după credința ta”, “Facă-vi-se după credința voastră!”, “Du-te, credința ta te-a mântuit”, acest lucru se împlinea în mod normal – dar considerat miraculos de către spectatori – după măsura credinţei pe care o avea persoana vizată. Desigur că verbul divin accelera procesul natural într-un chip supranatural, „Fie” determinând ca acele transformări minunate să se concretizeze într-un timp mult mai scurt, sub ochii oamenilor, pentru ca atât revelarea puterii credinței, cât și a celei dumnezeiești asupra timpului să fie dovadă vie a prezenței Mântuitorului pe pământ. Aşadar, fenomenul în sine al vindecării crea miraculosul împreună cu cel al tempoului realizării ei. Dar fundamentul era, şi este si astăzi, constituit de prezenţa convingerii de netăgăduit în materializarea celor nădăjduite.

Altfel cum s-ar explica faptul că, pe alocuri, lipsa credinței locuitorilor obstrucționa lucrarea miraculoasă a domnitorului ceresc?

Și n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinței lor.

Isus Hristos nu a intenționat să facă paradă de puterile Sale cerești sau să atragă atenția asupra Sa ca persoană umană, nu și-a dorit ascensiunea spre funcții pământești înalte, și nici beneficii personale, ci să Îl reveleze pe Tatăl împreună cu puterile Sale, să-i descopere poporului ales Adevărul mântuirii și principiile Împărăției cerești, printre care și credința, ca mod de receptare a binecuvântării și de lucrare duhovnicească.

Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi.

Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poți!»… Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede!”

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”

Atunci, când Îl crezi pe Isus, nu te mai crezi pe tine, iar această dispensare de „comun”, de „logica lucrurilor”, de obstructiv prin încredere în autoritatea care a creat orice dimensiune a realului deschide poarta minunii. Isus a făcut minuni pentru că, Dumnezeu fiind, nu s-a oprit şi proptit în parţial, în minciună, eroare. A umblat pe mare, a transformat apa în vin, a înmulţit mâncarea. Noi trăim însă ghidaţi de palpabil și aparent. Ori de câte ori o persoană acceptă autoritatea şi afirmaţiile Mântuitorului, lasă deschisă poarta posibilului, creând astfel o punte pentru ca acel posibil – altfel considerat de minte imposibil – să se manifeste. Asta pentru că Dumnezeu nu forţează lucrurile, nu bagă în desagă decât cu mâna ta și atât cât eşti dispus să primeşti. De aceea, faptul că în anumite locuri Isus Hristos nu a săvârşit minuni nu este o dovadă a limitării Sale, ci a celor care nu au realizat potenţialul existenţial al nelimitatului. Al prezenţei Celui Nelimitat şi a puterilor Sale fără de capăt sub aparenţa Sa umană.

Ca să nu creez iluzia obscurităţii şi să fiu situat în eroare dogmatică, concluzionez că prezenţa Adevărului, a puterii şi persoanei divine a Lui Isus Hristos în Duhul Sfânt care locuieşte în templul duhovnicesc al creştinului crează posibilitatea extinderii spectrului credinţei prin care acesta accesează şi beneficiază de energii şi manifestări cu rezultate care pentru neiniţiaţi ies din sfera posibilului.

Însă orice minciună, cât şi lipsa cunoaşterii „în inimă” a Adevărului revelat distruge sau împiedică construcţia de punţi spre resurse de sănătate atât spirituală, cât şi sufletească şi fizică.

Pentru încheiere, aș dori să fac exercițiul benefic de a sublinia câteva idei:

1. Cât deschidem, prin credință, ușa conștiinței, atât pricepem, câtă pricepere primim, atât ne vom dărui, cât ne vom dărui, atât vom primi.
2. Sănătatea vine în urma acceptării adevărului. Lucrurile se așează, ordonează în momentul în care acceptăm lucrarea eliberatoare a ceea ce este cu adevărat real.
3. Pentru creştin nu există boală, doar minciuna care a adus roade. Depresia, durerile de oase, problemele la inimă, ficat, stomac vin toate din minciună. Stările sufleteşti negative, neliniştea, dezechilibrele emoţionale vin din minciună.
4. Sentimentele negative dispar atunci când acceptăm să înlocuim minciuna care le-a generat cu adevărul revelat, pentru că ele nu se mai pot hrăni din nimic. Ca sevă aveau o minciună inoculata de cel ce este duşmanul nostru descoperit. Deşi îl cunoaşte parţial, el nu deţine adevărul, dar îl îmbracă folosind hainele minciunii în aşa fel încât produsul lui final să fie acceptat. Ca o picătură concentrată de otravă introdusă într-un pahar plin cu apă curată. Caută în viaţa ta ceea ce nu este bine, hotărăște o dată şi pentru totdeauna că are drept sorginte o minciună, fără să laşi loc dubiului cu privire la asta, apoi caută adevărul care să îl anihileze. Odată aflat şi crezut, acceptat, primit, el va lucra în tine – fie că dormi, fie că eşti treaz – restaurându-te.