Furtuna
... porniseră-mpreună pe o zi călduroasă, plină de soare, bucurie, şi multe şi-au spus, făcând timpul să treacă aşa uşor...
S-au oprit să mănânce la umbra unui nuc, povestindu-şi din copilărie şi din viaţa imediat apropiată, tot felul de întâmplări pe care le ştiau din plimbările lor... de-atâtea ori în drumul spre vie... Dar totuşi, când una din ele începea a povesti o întâmplare ce se cunoştea, celaltă, o urmărea cu atenţia celui care pentru prima dată asculta ceea ce i se istoriseşte. Se bucurau împreună de fructele pomilor copţi, îşi făceau planuri să le conserve pentru iarnă, să le trimită şi celorlalţi fraţi, surori de la oraş...
Ce mai! O părtăşie minunată se închegase între ele, mai ales atunci când împreună Îl chemau pe Cel care le dăruise... Viaţa. Se priveau în ochii plânşi de bucurie şi cuvintele nu le erau suficiente să-L mărească pe Domnul... Prietenul, Doctorul şi Salvatorul lor. Împărţeau binele împreună, se bucurau de roada darurilor cerurilor şi aşa, nu ştiau când trece vremea...
Astăzi... ca şi altă dată, mergeau agale, se bucurau de tot ce priveau, se minunau de frumos, zâmbeau, şi-L lăudau pe Domnul...
Era aproape de apus când... dintr-o dată, o furtună, le prinse şi, fără milă, arunca prin aer, în ele, vârtejuri de frunze moarte, nisip în ochi, bucăţi de crengi din pomii uscaţi... le loveau feţele şi ele... se strigau una pe cealaltă, dar, ... furia furtunii nu le permitea să se apropie, căci era tare dezlănţuită...
Într-un târziu... când soarele ieşea biruitor peste norul furios, ele se-mbrăţişau, iar cea mai lovită, pe faţa căreia ii curgea sânge {fără să ştie} o mângâia, o liniştea, pe prietena şi sora ei, cu cuvinte din Cartea Iubirii...
Gata, gata! A fost doar un... nor, o răzbunare a unui nor pe dragostea noastră... şi plângând de fericire, se strânseră în braţe, povestind din bucuriile trecute, ca şi altădată.
Nu le păsa de zgârieturi, de praful din ochi, de hainele rupte... zâmbeau şi făceau haz ca de o întâmplare... pe care, nu ele au trăit-o...
Alexandrina Tulics