Obadia proorocește
(Obadia cap. 1)


Și Obadia proorocește
Ceea ce Domnul, i-a vorbit
Înspre Edom un sol pornește
Prin el, războiul e vestit

Pe țară, Domnul e pornit;
Edomul e plin de mândrie.
Spre rătăcire-i ațintit
Spre nesupunere, trufie.

Iar Domnul vrea să-l facă mic
Și Neamurile, vor vedea:
Va fi de toți disprețuit,
Și fala-i, se va zdruncina.

Căci oriunde ar locui,
Pe stânci înalte de va sta,
Chiar înspre stele de-ar porni
De Dumnezeu, tot n-ar scăpa.

Apoi Domnul își amintește
Prin câte țara a trecut...
Și cum astăzi nesocotește
Tot binele ce i-a făcut;

Îi spune c-a fost izgonit
De cei ce prieteni i-a crezut
Și înșelat, și păcălit,
A lor trădare n-a văzut.

Acei ce pâinea i-au mâncat,
I-au întins curse pe furiș
Și toți uniți, l-au înșelat
Și multe curse i-au întins.

Dar Domnul se va răzbuna
Și înțelepții îi va pierde
Viteji se vor înspăimânta
Tot ce-au făcut, nu se mai vede.

Pe Iacov, l-au nedreptățit
Deși al său frate era
Dar Domnul l-a acoperit
Rușinea îi va apăsa.

Prezent a fost în ziua-n care
Străinii în țară intrau
Și a privit cu nepăsare
Sorții, care se aruncau.

Și de-a fratelui strâmtorare
Nu era bun, bucuria
Când el era în încercare,
S-a văzut înșelătoria

Căci pe poarta lui a intrat
Să-l jefuiască a dorit,
Necazul lui, l-a bucurat
Și-n contra lui, a uneltit.

Chiar la răspântii s-au postat
Fugarii țării să îi prindă
Asupritorului, i-a dat
Cu atenție, stătea la pândă.

va urma