Nu vă lăsați amăgiți...
În lumină-i doar „umblare”
Și oameni neprihăniți
Care-aleargă spre chemare
Plini de pace, mântuiți...

În lumină-i „alergare”
Pentru premiul cel ceresc,
Fără de „staționare”
În vreun lucru pământesc,
La umbre amăgitoare...

În lumină-i o „lucrare”
Care scoate la iveală
Ale păcatului „umbrare”
Și atitudine abisală
Cu dorințe ucigătoare...

Prin „umblarea în lumină”
Devii tot mai conștient
De Puterea ei divină
Și de tot ce-i indecent
În fireasca ta „țărână”...

Doar „lumina” adeverește
De ce-i sufletul pătruns
Și numai ea dezvăluiește
Tot ce firea ține ascuns
Atunci când te amăgește...

Doar „umblarea în lumină”
Face ca a noastră „vedere”
Tot mai clară să devină
Și să crească în putere
Urmărind „Calea” divină...

Doar ea poate să orbească
„Ochii” care, plini de vină
Caută să învinovățească
Chiar și umbletu-n lumină
Fără să se pocăiască...

Doar ea închide ochii firii
Cu carisma lor lumească
Deschizând ochii iubirii
Plini de mila cea Cerească
Și carisma mântuirii...

Nimeni să nu vă amăgească!
În lumină-i o umblare
Ce nu poate să se-oprească.
De la „Soare” către „Soare”
Trebuie să călătorească...

„În lumină”-i doar umblare
Pe „cărările” luminii...
Și „în lumină”-i „alergare”
După „Regula” Iubirii...
De la „Soare”...către „Soare”.

„În lumină”-s clare toate
Și poți fi „iluminat”...
Când ai „locuri” necurate,
Vezi și poți să faci curat
Înnoindu-le pe toate...

„În lumină”-i o „umblare”
Și se „aleargă” neîncetat
Însă când ajungi la „Soare”
Ești „ca El” și-arzi necurmat
În Eternica-I splendoare...

Orice vremi ar fi să vină
Cei ce sunt „fii ai luminii”
Și-n „cortul” lor de țărână,
Locuind precum străinii
Sunt lumină din Lumină.

Zaragoza 28/11/2013
de Ioan Hapca (Ionică)