Când Cerul și-a trimis Reprezentantul
Autor: George Cornici
Album: Nestemate pentru suflet
Categorie: Nașterea Mântuitorului
CÂND CERUL ȘI-A TRIMIS REPREZENTANTUL

Când Cerul și-a trimis Reprezentantul
Să scoată omenirea din neant
A fost zădărnicit și Opozantul
Și-al lui program demonic, aberant.

S-a hotărât, din Slavă, să coboare
Chiar Creatorul în Fiul întrupat
Să ne arate ce-i o sărbătoare
Și ce-i o viață fără Împărat.

Decretul prevedea descătușare
Din stări de plâns și de suspin
Spre a avea în Paradis intrare
Acei ce cred într-un etern destin.

Cetate ne-nsemnată a fost aleasă
Ca loc de așezare a Solului ceresc
C-a vrut să Își câștige o Mireasă
Care-I va da un trai dumnezeiesc.

Și-n loc s-aprecieze misiunea
Mulți au rămas nepăsători
Căci au iubit mai mult diviziunea
Și-n Vie n-au voit să fie lucrători.

Dar cei ce n-au respins chemarea
La tainele ce nasc înseninări
Au început să-nalțe adorarea,
S-asimileze sfinte-ncredințări.

Toți ce-au văzut în Prunc Misionarul
Venit să îi transforme radical
Au fost, total, convinși că harul
Dă motivații spre sacrul ideal.

De-atunci trecură secole, milenii
Dar farmecul din Betleem e, azi, cu noi
Vedem minuni și credem în vedenii
Și știm ce ne așteaptă în viața de apoi.

Nespus ne-nviorează sublima sărbătoare
Știind că-n noi e Cel sărbătorit
Să dea alin în orice frământare
Să-ndrepte pașii spre Plaiul însorit.

George Cornici/Nașterea Mântuitorului, 2013

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/117938/cand-cerul-si-a-trimis-reprezentantul