Ninge-afară poezie
Cu o rimă albă-albastră
Mă încarc cu bucurie
Privind iarna prin fereastră.

Cum ea deapănă tihnită
Că s-aude cum cad fulgii
Ca o șoaptă fericită
De pe unduirea rugii.

Arborii o prind în brațe
Fericiți privind în ceruri
Parcă strigă în ovații
Fără glasuri din tăcere.

Să nu sparie plutirea
Zborurilor cristaline
Precum nu-amăgești Iubirea
În cuvintele străine.

Cad steluțele modeste
Uimitoare și tăcute,
Dar răsună o poveste
Ce o spun pe întrecute.

Îmi trag repede doar boanda*
Și cu cușma* înspre ceafă
Ies să dăruiesc ofranda
Fără slavă teosoafă.

Caut susul înainte
Nu văd cerul de ninsoare,
Dar citesc cu-ochii cuvinte
Ce-mi spun basmul fiecare.

Prind în palme, văz și gură
Stele, stele minunate
Care în a mea căldură
Devin lacrimi nesărate.


*BOANDĂ~e f. 1) Cojocel scurt, fără mâneci,
din piele de miel, împodobit cu ornamente
din piele sau cu broderie realizată cu fire
de lână colorată; cojocel. 2) Pieptar.
Sursa: NODEX (2002

*CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă.
Sursa: DEX '98 (1998