Noapte de Decembrie
Autor: Viorel Balcan
Album: Taine care vorbesc
Categorie: Diverse
Noapte de Decembrie
Ți-a mai rămas un pic să pleci,
Bătrână noapte milenară,
Să te ascunzi în umbre reci,
Pân’ vei veni din nou afară.
Iar bruma albă-o părăsești,
Lăsând-o în urmă să lucească,
Când altă sită își va cerne,
Omătu-n straturi să tot crească.
Tu știi când vii, tu știi când pleci,
Dar omul nu-i deloc ca tine…
Și-n fața lui, tu nu te-apleci,
Căci ești mereu un ,, du-te-vine ’’.
Tu lași și-n urmă bălării
Uscate, ce se frâng de vânt...
Uitate sunt,... iar din omăt,
Își fac și casă, și mormânt.
Ți-ai strâns și stele în șirag,
Și-un pumn de ore ai în poală,
C-un răsărit iar ne despart...
Când pleci din nou, atât de goală...
Tu mai revii cu-același ger,
Dar, omul pleacă fără urmă...
Că nu-i ca tine călător,
Ce de milenii-n timp, tot scurmă.
Tu porți în sân și lună plină,
Dar omul poartă-n el durere;
Tu vii încet, omul golaș...
La fel te pierzi, omu-tăcere…
Ai viață scurtă dar nu mori,
Și rând din nou îți faci la coadă,
Te-ascunzi ca auru-n comori,
Și nu lași ochiul să te vadă.
Hulpav e timpul cu ,, cei mici ’’,
Dar prieten s-a făcut cu tine,
Te ține-n brațe de milenii,
,, Vezi tu... ce mult la tine ține !’’
Un pumn de ani purtăm în sân,
Ce-atârnă ca un firicel,
Și vin să-ți spun prin versul meu,
,, Vezi, noapte, tu... noi nu suntem la fel...’’
Viorel Balcan 28 noiembrie 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/118032/noapte-de-decembrie