Dezbrăcat de slavă
Autor: George Cornici
Album: Nestemate pentru suflet
Categorie: Nașterea Mântuitorului
DEZBRĂCAT DE SLAVĂ

S-a dezbrăcat de haina cea cerească
Venind la noi, în lumea cu noroi
C-a vrut pe cei legați să-i dezrobească,
Din robi netrebnici să facă sfinţi eroi.

A părăsit grădini cu-alei încântătoare,
Cetatea construită de Meşterul Zidar
Şi a plecat spre Terra scăldată-n nepăsare
Să-ndrepte omenirea spre veşnicul Hotar.

Privind spre-o iesle săracă, în Iudea
A zis: „E locul stabilit de Tată Creator
Să-mi fac intrarea, s-aduc din ceruri cheia
Ce poate să deschidă un drum spre viitor.”

De dragul Mântuirii a renunţat la slavă
Şi a-nceput lucrarea cu-n zel de Sus adus
A pus fiori divini în ce era epavă
Şi a uimit noroade prin ce-a avut de spus...

Vorbit-a despre planul gândit de Trinitate
Prin care toţi pribegii cu Nemurirea-n gând
Pot să-nţeleagă taina ce naşte demnitate
Şi pot cunoaşte bine Cine-i Păstorul blând.

S-a dus la mulţi bolnavi să ducă vindecare,
S-a dus la îndrăciţi s-atace legiuni
Mergând din loc în loc El răspândea candoare
Şi transforma-n verdeaţă întinse uscăciuni.

A proclamat cu patos principii şi mesaje
Ce pot deschide-n om dorinţa pentru Rai
Pe răni n-a pus noroaie ci bandaje,
Pe capul nimănui n-a pus cununi de scai.

Speranţa ce-a sădit-o în fiinţe prăbuşite
S-a dezvoltat în crez ce nu-i de vânt purtat
A pus orientare în inimi răvăşite
De zbuciumul din mediul cu trudă încărcat.

De ce a vrut să vină să facă împăcare?
O, Fiul ne iubeşte cum nimeni n-a iubit
Şi-a dat dovadă clară, atunici, prin Întrupare
Şi de atunci încoace, că-n har ne-a-nvăluit.

George Cornici/ 21 Dec. 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118043/dezbracat-de-slava