Poveste de iarna
-Ieslea inimii -

Un vis alb din cer se-aşterne
peste vale, deal şi munte.
Fulgii scutură alene
îngeraşi cu aripi frânte.

Şi în case, la ferestre,
se ivesc năsucuri cârne.
Chipurile zâmbitoare
privesc larg astă minune.

Cum copacii-şi pun cojoace
şi mănuşi de promoroacă.
Vântul de vrea să-i dezbrace,
haina să îi ocrotească.

Iar căsuţele-s desprinse
dintr-o carte de poveşti.
Parcă sunt cu zahăr ninse
şi-s bucate-mpărăteşti.

Nici un glas nu se aude
jos pe uliţa pustie
şi când toate-n jur par surde
un suspin pacea sfâşie.

Un copil cu faţa-n palme
plânge fără mângâiere
că Pruncul venit în lume
n-are-un loc de găzduire.

Dar un chip blând de măicuţă
îi spune cu zâmbet larg:
“Fiule, chiar de-i micuţă
Inima, dă-i-o cu drag.

Astfel Isus Se va naşte
azi în inimioara ta.”
Şi copilul se grăbeşte
ieslea inimii s-o dea.

Galaţi,
Cristina Magdalena Frâncu