Să împletim din dragoste cunună...
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Sublimul Dragostei
Categorie: Zidire spirituala
Mi-am pus în slujba Domnului talantul,
Căci nu-i al meu, eu sunt doar slujitor
Şi mă proştern şi contemplez înaltul...
Ca Domnul meu, Stăpân nu este altul,
Mai bun, mai drept, mai sfânt şi iubitor.
Mi-am dat silinţa ca-n a mea lucrare,
Să nu amestec grâul cu neghina
Şi tot ce fac ca om aici sub soare,
Să fie doar spre slava Celui care,
M-a vindecat şi-n ochi mi-a pus lumina.
Mi-am cercetat trăirea... Comparată
Cu viaţa sfântă-a Domnului Isus,
Am constatat că zilnic mi-e pătată,
Cu fapta, gândul, vorba idolatră
Şi tac şi plâng, îmi pare rău nespus...
Mi-am pus genunchii jos pe glia rece,
La poala crucii, neputinţa mea
Şi-am implorat credinţa să-mi încerce...
De valul vine, tot la fel se trece,
Dar gura mea nicicând nu va tăcea.
Şi cum să tac, când am răscumpărare?
Nu judecat, cum alţii-ar spune clar!
Am fost iertat de Dumnezeul mare
Şi curăţit de orişice-ntinare,
Prin al Său sânge sfânt, curs la Calvar.
Mi-am dat întreaga viaţă, trupul, duhul,
Ca jertfă vie de plăcut miros,
Când vânturi bat şi-ntunecă văzduhul,
Prin rugăciuni mă întăresc, căci Duhul,
Îmi dă puteri din Domnul meu Cristos.
Şi nu uitaţi, căci noi avem valoare...
În faţa Lui Isus toţi suntem fraţi,
Nici unul dintre noi nu e mai mare,
De-aceea eu vă dau o-mbraţişare
Căci vă iubesc. Fiţi binecuvântaţi!
De mai există între noi ranchiună,
Resentimente şi cârtiri, aş vrea,
Acum când am primit Vestea cea Bună,
Să împletim din dragoste cunună
Şi să trăim în sfântă voia Sa!
Acolo unde nu e-nţelepciune,
Să ne rugăm ca Dumnezeu s-o dea,
Căci Tatăl poate face-n om minune.
Şi să iertăm! Atat vreau a vă spune,
Isus Cristos S-aducă pacea Sa!
24/12/13, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/118088/sa-impletim-din-dragoste-cununa