De-aş fi, un firicel de iarbă

De-aş fi, un firicel de iarbă
Ce crusta de-asupra-i crapă,
Să iasă afară-n spre lumină
Udat aş fi, de stropi de apă,
Simţind firea-mi că se-adapă
Din vârf şi pân-la rădăcină
Înveselind toate-n grădină.

De-aş fi, un firicel de iarbă
Cu vârful îndreptat la soare
Cât mai în verde şi deplin,
Aş creşte, spre dezvoltare
S-ajung măsura-mplinitoare
Crescând în planul cel divin,
Cuprins sub cerul cel senin.

De-aş fi, un firicel de iarbă
Cu siluieta-mi verde, toată,
Pe cei din juru-mi bucurând
Nu mi-aş dori de loc uscată
Spre-a nu fi cu ea lepădată,
Ci verde s-o am, fremătând
Cu-al apei susur, îngânând.

Flavius Laurian Duverna
23 decembrie 2013