Anul vechi şi noul an
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Fărâme de lumină
Categorie: An nou
Se duce-n zbor, vechi-anul care trece,
iar noul an-şi-arată zâmbetul cu drag;
Eu, l-am simţit prieten, timpul care pleacă,
căci m-ai ţinut Isus, în al neprihănirii prag.
O pagină închisă-i, anul care vine
emoţii, poate avem. . . ce-o să ne- aducă?
Dar eu, Te rog, ca Duhul Tău să ne conducă
peste al noului prag, an.
Ne înnoiește în credincioşie în timpul nou ce va veni,
ne plouă cu belşug din ceruri şi sfinte bucurii.
Ajută-ne să Te slujim Stăpâne, să fim ca pomii roditori,
ne ţine strâns în mâna-Ţi Doamne,
şi -n cer senin, şi-n cer cu nor.
Să nu ne despărţim de Tine,
'ntăreşte-ne spre slava Ta,
să Te urmăm cântând pe Cale,
fiind întăriţi de bunătatea Ta.
Să fim ca Neemia, veghind pe zid, urcaţi,
în sfânta Ta iubire, de Duhu-Ţi, luminaţi.
Să-i chemi pe toţi ce-au mai rămas,
în valea umbrei, seacă.
Să faci minuni, Isus Te rog, şi- n anul care vine,
ca şi altădată. . .
Ajuta-mă, ca-n timpul care vine,
să scrii cu litere cereşti;
E-al Meu! Și-n dreptul meu, Stăpâne,
Iar eu, să-Ţi mulţumesc.






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118317/anul-vechi-si-noul-an