La început de an
Autor: Gicu Cotlet
Album: Diverse
Categorie: Diverse
La început de an

Privește azi o clipă pestre cadranul anului trecut
Și oprește-te din alergare să vezi unde ai căzut,
Apoi măsoară-ți fiecare pas ce vrei să-l faci acum,
Pornind cu bărbăție la început de an pe noul drum.

Pășește zilnic și tu precum Enoh umbla cu Dumnezeu,
În fiecare zi din viață, uitând de tot ce i-a fost greu,
Știind că Domnul binecuvintează pașii celui credincios,
Ce zi și noapte cugetă și meditează, la Legea lui Hristos.

Credința ta în Noul An să-ți fie ca și a lui Avraam,
Când a plecat în drumul său spre noul Canaan,
Dar nu uita de-altarul pe care el la construit,
Când la Betel pentru o vreme atunci a poposit.

În noul drum necunoscut pe care ai pornit,
Adu ți aminte și de Iov care-n suferință n-a cârtit,
Ci a rămas mereu statornic lângă Dumnezeu,
Știind că suferința te-ntărește când drumul este greu.

În drumul tău pe care azi tu ai pornit,
Învață de la Iosif ca să rămâi neprihănit,
Să fugi atunci când ispita te-a prins de mână,
Ca astfel la sfârșit de drum să poți primi cunună.

Alege astăzi drumul pe care Moise a călătorit,
Cu un toiag în mână pe Faraon el a biruit,
Iar valurile mării nu vor putea nicicum să te oprească,
Din drumul plin de credință spre Patria Cerească.

Când uriașii în drumul tău vor apărea,
Învață de la Caleb și Iosua care nu se temea,
De uriașii care locuiau în valea lui Eșcol,
Știind că Domnul dă izbândă celui încrezător.

Dacă-n drumul tău vei fi cândva descurajat,
Gândeștete la Iosua care pe-ai săi i-a îmbărbătat,
Alege-ți zilnic drumul cu multă înțelepciune,
Ca să poți ajunge în țara unde soarele n-apune.

Când norii negri la răsărit vor apărea,
Privește înspre munte cum David o făcea,
Iar ajutorul v-a veni ne-ntârziat,
De la Domnul care pașii ți-a numărat.

La fiecare milă oprește-te din drum și meditează,
La Dumnezeul lui Daniel ce visele-i interpretează,
Iar rugăciunea nicicând să nu-ți lipsească,
Din timpul tău de părtășie și viață sufletească.

Și dacă cumva pe drum te-ai rătăcit,
Gândește-te la Ștefan care cu pietre a fost lovit,
Și-atunci în ceasul greu al încercării
El vina tuturor a dat uitării.

Pentru el cerul atunci a fost deschis,
Și pe vrăjmași în rugăciune i-a învins,
Iar pietrele care viața i-au curmat,
Vor fi ca mărturie pentru cei ce l-au trădat.

Acum la început de an s-alergi mereu spre țintă,
Ca și Pavel care din drum nu s-a oprit măcar o clipă,
Ci a dorit s-ajungă pe Isus Hristos ca să-l cunoască,
Ca la sfârșit de drum premiul alergării să-l dobândească.

Deci nu uita amicul meu la început de an,
Să ai privirile-ndreptate mereu spre Canaan,
Și uită tot ce-n urmă ai lăsat,
Ca drumul tău să fie mereu binecuvântat.

Gicu Cotlet
12/31/13
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118427/la-inceput-de-an