Proorcul Habacuc vestește mai departe
(Habacuc cap. 2)


Domnul Oștirilor nu lasă
Și la popoare, le vorbește
Nici o cetate, nici o casă
Cu sânge, nu se construiește

Și osteneala-i în zadar
Căci totul de foc va pieri
Cei ce-au luat struguri în dar
Vor arde și nu vor mai fi

Atunci, a slavei cunoștință
Peste pământ, s-a așeza
Și absolut orice ființă
Ce va trăi, tot va vedea

Iar Domnul se va supăra
Pe cei care-n beții, trăiesc
Și pe acel care va da
La alții, de se amețesc

Și râde de-a lor goliciune
După ce au capul, amețit
Și la batjocuri îi supune
Pe cel beat și nesocotit

Acei ce fac aceste fapte
Apoi, al lor rând va urma
Căci Domnul care vede toate
Nepedepsiți, nu-i va lăsa

Și silniciile făcute
Libanului, le vor plăti
Și fapte rele, petrecute
Cu timpul, îi va nimici

Asupra lor, tot va cădea
Și fiarele-i vor îngrozi
Necazul îl vor suporta
Și sângele, îl vor plăti

Și relele ce-au fost făcute
Acelor, care vină n-au
Averi, ce au fost jefuite
Dovadă, în contra lor stau

Și pentru idoli vor plăti
Pe care cu drag i-au cioplit
Ii vor ruga, n-or auzi
Chiar de cu aur, i-au zidit

Încrederea în ei și-au pus
Dar nimic, nu vor câștiga
Nu vor primi nici un răspuns
Degeaba, ei se vor ruga

Caci idolii care-s ciopliți
Și cei turnați, viață n-au
Oricât de bine ar fi croiți
Sunt morți, răspuns lor nu le dau

Din aur de sunt, sau argint
N-au duh de viață, ei morți sunt
Sunt zei de aici de pe pământ
Doar Dumnezeu din cer, e sfânt

El este viu, aude toate
Răspuns, doar El mai poate da
El răsplătește cum socoate
Și da oricui, ce vrea să dea.

va urma