Sunt copil... şi încă mic!
Autor: Maria Luca
Album: Versuri mici pentru pitici
Categorie: Copii
De-aş fi o floare mică... mică
M-aş îndrepta cu dor spre soare
Căutând mereu căldura lui,
Sorbind din apa de izvoare...

De-aş fi pe ceruri o steluţă
Aş lumina- clipind voios-
Drumeţului pierdut în noapte
Un drum prea greu şi-ntunecos!

De-aş fi o pasăre măiastră
Aş ciripi din ram în ram...
Prin imnuri înălţate-n zare
Aş pune inimii balsam...

De-aş fi o blândă adiere
Aş alerga pe-ntreg pământ
Şi-aş duce-n lume vestea bună
C-avem în ceruri Tată Sfânt!

Dar sunt copil... şi încă mic...
Şi mult mă bucur că-s aşa
Căci Dumnezeu a pus în mine
O parte din iubirea Sa!

Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/118798/sunt-copil-si-inca-mic