Simfonia dragostei
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pâinea Vieții
Categorie: Laudă și închinare
Nu ştiu ce aş putea a-Ţi spune, Iubitul meu din veşnicie,
Tresaltă inima şi cântă de-atâta sfântă bucurie,
O simfonie minunată aud mereu, privind spre Tine
Şi mii de îngeri văd în juru-Ţi, zburând cu aripi albe, fine.
Culori de curcubeu Te-mbracă şi-mi dăruieşti o parte mie,
Să văd, să gust dulceaţa slavei, nectar promis, din veşnicie,
Cu gând la frumuseţi nespuse, la fericiri în zări eterne,
Simt binecuvântarea-Ţi mare, cum pacea sfântă-n mine cerne.
Nu mă mai satur să-Ţi spun Doamne, că Tu eşti Dragoste şi Viaţă,
Gându-mi aleargă înspre Tine în fiecare dimineaţă,
Tu, cel ce eşti Lumina Lumii, Te rog să-mi fii mereu lumină,
Să nu mă laşi în rătăcire, în vremile care-or să vină.
Tu, Pâinea Vieţii, Apa Vie, uneşte-mă pe veci cu Tine,
Ca să mă frâng, să curg întruna, să mă desprind de eu, de mine
Şi înnoit, plin de iubire, să Îţi slujesc, să Te slăvesc
Şi tot ce ai transmis de veacuri, cu râvnă Doamne, să-mplinesc.
Să nu am altă preocupare decât să răspândesc Cuvântul
Şi să vestesc Vestea cea Bună şi harul Tău pe-ntreg pământul,
Să spun acelora ce viaţa i-a-ngenuncheat, c-am fost şi eu,
Un renegat, dar sunt acuma regenerat de Dumnezeu.
Să spun că este îndurare din partea Lui, că mai aşteaptă,
Poate pentru puţină vreme, ca să urcăm mai sus c-o treaptă...
Pe scara veşniciei, Domnul, ne-a aşezat înspre salvare,
Nu vrea nimic, decât căinţă, iar El dă binecuvântare.
Cum să nu cânt cântări de slavă, când din infern m-ai ridicat?
Mi-ai şters obrazul Doamne Sfinte, cu mâna Ta m-ai mângâiat!
Vreau să-Ţi sărut piciorul Doamne şi mâinile cu răni de cuie,
Iar duhul meu smerit, de-a pururi, cu Tine-n ceruri ca să fie!
Pe partitura vieţii, note, se-nşiruiesc cu măiestrie,
Cântaţi voi oameni imn de slavă, cântaţi a cerului solie,
Isus e Apa, Pâinea, Viaţa, e Începutul şi Sfârşitul,
E Dragostea care uneşte prin har, pe om cu infinitul.
08/01/14, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/118894/simfonia-dragostei