În miez de noapte Te-am chemat!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ierusalim, pe a tale porți de aur!
Categorie: Slujire
În miez de noapte Te-am chemat!
În miez de noapte Te-am chemat
Când toți dormeau trudiți de treabă
Cu Tine de vorbă am stat
Eram noi doi, nu era grabă... .
Păcatul mi-am mărturisit
Și-a mele dese neputințe.
Ca unui Tată Ți-am vorbit
De greutăți, de suferințe
Și Te-am rugat, să-mi dai putere
De patimi ca să pot scăpa.
În inima mea-i o durere
Căci n-am putere, cum aș vrea.
Eu nu pot să mă lupt cu toate;
De n-ai fi Tu, n-aș reuși,
Dar știu că a Ta iubire poate
Să mă ajute, orice ar fii.
Din inimă eu îmi doresc
Să fac în toate voia Ta.
Mă lupt și vreau să reușesc,
Îți cer putere în viața mea.
Cu lacrimi plâng și mă căiesc.
De ce nu pot, doar bun să fiu?
Să înțelegi cât Te iubesc,
Eu, un alt Tată nu mai știu!
Să fie așa de bun cu mine,
Să moară pentru c-am greșit,
Să îmi dorească numai bine
Și-o viață, fără de sfârșit.
Nu am alt Tată să-mi dorească
O viață plină de sfințire
Și atât de mult să mă iubească,
Să-mi dăruiască mântuire.
Eu, nu pot multe să înțeleg
Căci mintea mea e mărginită
Dar știu, pe Tine Te aleg,
În Tine cred, în orice clipă
În preajma Ta doresc să fiu
Aici, în viața pe pământ
Și de-o să reușec, eu știu:
Te voi urma și-n cerul sfânt.
Amin
Câmpia Turzii, 4 ianuarie 2014
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/118920/in-miez-de-noapte-te-am-chemat