Trece timpul iar, ce vine...
Autor: Ioan Hapca
Album: Din rutina cugetului nou
Categorie: An nou
Trece timpul iar, ce vine...
E tot timp și are-n sine
Aceeași forță și amploare,
Însă viața-i trecătoare.
Timpul doar se învârte ușor
Da-n timp, omu-i trecător.

O, dar viața adevărată
Nu-i de timp împresurată
Și copiii Domnului
Nu sunt sclavii timpului.
Ei sunt cei ce-l folosesc
Și pentru cer se pregătesc.

Viața trece neîncetat
Și timpul ei e măsurat,
Are început și sfârșit,
Dar la urmă-i cântărit
Și nu după-un cântar al tău,
Vine Domnul, cu al Său!

Și-acolo-n talerul Lui
Nu-i măsura timpului
Cât e dragostea cu care
Ai făcut buna lucrare
La care ai fost chemat...
Și tot ce te-a motivat.

Zaragoza 08/o1/2014
de Ioan Hapca (Ionică)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/119017/trece-timpul-iar-ce-vine