Alb ghiocel, trezind o glie adormită,
Ești rupt din steaua călăuzitoare?
Din strălucirea razelor de Soare
Te-a cules Pământul, de pe-orbită?

Sub humă, putregai, gingașă floare,
De-o lacrimă de gheață, dăltuită,
Ai împletit curat, misive de ursită,
Să le împarți cu dragoste, la fiecare.

Pe-aceleași vechi cărări, din an în an,
Ne dai speranță de viață, de frumos,
Ne aduni pașii în albul de mărgean.

Smerit în rugăciuni de un suav miros,
Trezești al Primăverii veșnice, alean,
Te culeg, din suflet, sol al Lui Cristos.

Amin!